E Labiș
dedesupt de piatră
și-n dedesupt e dor...
mai dedesupt e foc...

Căzut din neștiința comerțului cu vise
uitat ca ochiu-n vatră
neîncetat se frânge
asemeni unui joc...

El mort ca-ntr-o baladă
desperecheat din doi
în clinchet de pahare...

Căzut din neștiința comerțului cu vise
în iarna ca o pradă
purtând pe umeri goi rupturi de înserare
de lacrime-nghețate
din neninsori desprinse
născute nu să cadă...s-a înființat o dată cu primăvara
în casa noastră.
A trebuit să-și piardă fără de stea pădurile.

I-au luat în cer un colț... jos o mare de albastru.
de-atunci rătăcește
în umblet
de litere lovite.