agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6580 .



Avânt
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ALEXANDRU_MACEDONSKI ]

2005-05-08  |     |  Înscris în bibliotecă de Raul Huluban



Precum în largul mării corabia s-oprește
Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart
Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește
Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart;
Precum vioara tace când coarda se destinde
Ș-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis
Răsunete suave, voioase sau murinde,
Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris;
Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace,
Cu inima rănită în pieptul sângerat,
Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place
Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat.
Ca el e și matrozul corabiei oprite...
Avântul și-l legase de-al vasului înot,
Iar apa oglindește priviri nensuflețite,
Și mută se întinde oglindă pestetot.
Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele,
Căci inima rănită a bietului poet
Adoarme ca și marea sub cerul plin de stele
Și nu mai cântă-ntr-însul speranță, nici regret.
Precum însă deodată la-ntâia adiere
Corabia tresare pe-al undei sân amar
Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere,
Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar;
Tot astfel inspirarea deodată se ridică,
Și aripi nevăzute îl schimbă-n semizeu,
Se-ntinde pe hârtie a versului panglică,
Iar sufletul în urmă își lasă corpul greu.
Lirismul și satira se joacă pe-a lui frunte
Ca fulgere desprinse din foc dumnezeiesc,
Nou Moise, el se urcă atunci pe vârf de munte
Și alte legi sădește în sufletu-omenesc.
Deși în urmă-i urlă a urei aiurare,
Zâmbind, când să-l sfâșie cei răi se învrăjbesc,
Așa de sus țintește ș-atâta e de mare,
Încât cuprinde totul: ceresc și pământesc!
El vede armonia din lumile eterne,
Pricepe nesfârșitul ș-al totului mister;
Materia în față-i se fierbe și se cerne,
Urmează în adâncuri cometele ce pier;
Știința grănițată o calcă în picioare...
Atomele iau viață, le simte cum trăiesc...
Le-aude bucuria sau lunga lor plânsoare
În vecinica mișcare pe care-o-ndeplinesc;
Coboară printre oameni și știe să mângâie,
Și cântecu-i se varsă ca râuri de isop,
El curăță și spală de-a patimilor râie...
Insultele nu-l pleacă, să râure potop;
Căiește pe poporul ce merge la pieire,
Tiranu-ncremenește sub biciul lui de foc,
Dar vai! el care merge de-a drept la nemurire,
Adesea n-are-n viață nici pâine, nici noroc.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!