Sunt prizonier în seară
Când noaptea se adună
Din codrii ce în noapte,
Tremură sub lună.

Cuprins de frigul morții
Adorm în nepăsare.
Doar murmurul nopții
Mai răsună-n zare.

Codrul cheamă-n vânt
Amintirea noastră,
Când stelele descânt
Noaptea cea albastră.

Sunt prizonier în noapte
Când trupul fără viață
Tremură de moarte,
În nepătrunsa ceață.

Nu-i timp și nu-i durere
La lacul cristalin
Căci inima-n tăcere,
Își bea purul venin.

Și soarele răsare
Peste ape, peste zări
Însă noaptea îmi apare
Zdrențuită pe cărări.