agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3861 .



Cramă mănăstirească
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Gheorghe_Tomozei ]

2005-04-27  |     |  Înscris în bibliotecă de Laura Aprodu



Părinte, vinu-i beat de mirodenii,
dar cum n-alungi cu brațul ori cu plânsul
și cu monarhiceștile smerenii,
atâția diavoli câți se zbat într-însul?
E vinul fum și flacără suavă
și pentru inimi străvezie haină.
În cupe mari, lumina e bolnavă
de-amărăciune dulce și de taină...
În crama asta, bunule părinte,
nu-i nici o cană fără buza ruptă,
că s-au tocit de-atâtea patimi sfinte
și le-a înfrânt lăuntrica lor luptă.
Acesta-i vin de la Ștefan cel Mare
și-acesta-i de la Vodă Ștefăniță,
când sorb dintr-însul, inima mă doare,
mă amețește diavoleasca viță.
Veneau tătarii de la Crâm să-l beie
mânați de vântul stepelor ursuze
și vinul ca sărutul de femeie,
cu moarte li se prelingea pe buze...
Aceste vinuri clătinau turbane
și-nveseleau norodul la ospețe,
spălau de sânge lănci și iatagane
și scânteiau pe-ntinerite fețe.
De-aș fi departe de hotarul țării,
prin foc m-aș avânta, prin fum și jar
și-aș stinge poate arșița durerii,
cu-amărăciune dulce de cotnar.
Părinte, vinu-i beat de mirodenii,
și tu aduni cu brațul și cu plânsul
și cu monarhiceștile smerenii
toți diavolii care se zbat într-însul...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!