ca fiu adoptiv al soarelui
mă întorc acasă…
înspre syria mi se îndreaptă pașii
după ce, transfigurat, am trecut
prin athanorul prefacerii

primul popas în periplul meu,
lâsând în urmă Hyperboreea natală,
este omfalosul întâiului clar de lumină
situat pe cărările triangulare
ale inimii.

asemeni păsării Fenix,
renasc - radix ipsius -
în a șaptea suflare divină
cu cat mă apropiu de kosmos.
trec dincolo de tărâmul catartic
unde timpul e doar un concept
menit să stârnească imaginația

ajuns în sudul culorii sure
ce desparte albul de negru
mai fac o escală necesară,
cartografiind pe retină
azimuturi radiale…
continui călătoria spre Heliopolis
levitând printre stelele far,
și devin când alb, când negru,
novă și rază, deopotrivă…

în vârtejul apropierii de citadela solară
devin tot mai mic,
tot mai mic,
un punct axial ce unește unitar
două entități colosale

la porțile syriei mai fac un popas
după care, într-o endosmoză mistică,
sunt integrat, agregat,
asimilat și regenerat,
de energia solară…

ca fiu adoptiv al soarelui,
m-am întors, în sfârșit,
acasă