Lecție despre poezie astăzi
sau poem din orașul cu ceasul mergînd mereu înapoi

(se poate servi într-un zîmbet ușor)


Cum lasă mătușile
urile și furcile,
fata mare cusătura,
patima și umflătura,
așa lasă într-o parte
orice dregi și orice carte…


scoal’, brezoaie,
ca să-ți spun o poezoaie,
brezăița moșului
la mîna șodosului!


poala dealului să-mi salte
peste pieptu’ opăritu’
de suflarea calului
care sparie păsăritu’.



decît o lectură mare
din cartea unui urît,
mai bine un zădărît
și aflarea lîngă tine
a frumosului poet
cu buzele lui de get.



tot mai comun și tot mai adulat
cu sîngele mîncîndu-mă în venă,
ridic metafora cu mîna stîngă
și, vai, o muză o sărută fără jenă.



sînt frumos, isteț, puternic
și pe străzi și în saloane,
mușatin pe calul etnic,
iar pe Doamna Poezie
am cam prins-o de volane…



muzele pe umăr
epoleți îmi pun,
abia pot să număr
în optul prea bun
și ele îmi spun:
“teleleu prin sufletul meu,
lichea de catifea,
golanul meu de aur…”



chiar dacă este iarnă acolo la voi,
sînt un poet de interioare
și nimeni în lumea aceasta de foi
nu va putea să-mi ieie
imaginea cînd strălucește-n noapte
printre șoapte,
udă și frumoasă, o femeie.
chiar dacă este iarnă mai multă acolo la voi,
de mii de ani stau la fereastră și știu
că nimeni în lumea aceasta de oameni prea goi
nu va putea să-mi ieie
dintr-un apartament friguros
splendoarea aceea, cînd la veioză văd
cum se înalță aburi din femeie.



cu degetele amintirii bat în geam
și se-mpletesc în inima mea norii.
apa e fierbinte, capul l-am băgat în lighean,
mă șterg și curăț aragazu’
pînă se mai închid porii.



afară-i frig și de atîta ger
s-a mai ascuns și timpul
în fund la cîinii străzii,
cîinii lui B.B.,
iar peste neam migratorii lăsară genetic
în femeile dace
să migrăm de tot din noi înșine…



Horea, Ștefan și Mihai,
în halate albe-n Rai,
ne prepară grabnic
din pricina foamei
papanași istorici,
langoși
și compot…



frate, alții în locul tău înțeleg viața!
cartieru’ în care te miști e ud de vitamină
ca burta mumei tale.
toți rîd de slăbiciunea ta
și bani fac din ea,
ferește-te de lux…
ca să fii credibil!
n-ai încredere decît în groapa
care-i nudă înaintea ta,
fii deștept cum ți-este soarta!
nu vorbi la fraieri,
rupe-te în viața ta
și ia-o-n mînă bine!
românașu’ e naș și lup pentru românaș,
frate!



televizorul volițional-afectiv colorat
e ca un mare sîn lăsat,
cu sfîrcul gros înfipt în capul nostru.
în lapte se spală
tinerețea lumii
să fie mai frumoasă ca moartea…



și tare-i tîrziu, m-am gîndit la carne și la suflet
și n-am mai iubit.



emoțiile în casa asta cad în avalanșe
de pe igrasie
și fac poezii!



în bucătărie, găleata de gunoi în ferment
s-a rezemat în umeri de calorifer,
cu toarta în șolduri ca o țață încinsă de țară
declară iubire pe veci
legumelor care mă fac puternic…
stau întinse pe masă,
crude,
cu sfîrcurile verzi
peste care își plimbă fereastra
limbile ei de lumină,
orgie de gîndaci
le mușcă de margini
ofilindu-le crud
pîn’ la pețiol.



femelofagia mea a invadat destinul,
ochii și haina.
mistere mărunte se ascund
sau se arată
în aceste cusături peste carne
și poate
peste suflet puțin…



și iar și iar mă mănîncă sîngele în venă,
numai din cauza socialului
voi începe să iubesc!



de multe ori îmi pare rău
că plimbările mele cu femeia în seară
sînt pervertite de intenția dragostei…



orașul mă cheamă,
îmi vine să umblu
din pricina străzilor
și a oamenilor.



mi-am dat întîlnire cu ea,
îmi făcuse altădată invitații din astea,
cu mult intelect,
să alergăm împreună pe la stadion și prin parcuri,
prin aceste paturi ale orașului nostru,
apoi să vorbim problemele ei,
chiar și problemele țării,
să-i spun eu ce rezolvări de situație mai sînt…
efortul în comun dă încredere



și în seara aceea îi venise vremea!



rar mai găsești acum femei
cu necesități
culturale,
sînt fante de Parîng, mi-e și mie greu
și nu pierd ocazia de-o alergătură,
ori de un consens
la slăbiciunea mea
cu iubirea
de țară…



ea mă privește încet
și are-o discutabilă admirație în ochi
spunîndu-mi că vrea și ea
să se simtă iubită,
așa-i place ei să fie femeie.
de parcă eu vreau altceva!
“îmi este teamă de tine puțin,
să fii tandru cu mine așa cum te cred
și nu cum te văd
și să ai răbdare…”
așa mă gîndisem și eu,
pe deasupra, femeie, o să te învăț
să îți simți cuvintele.



este frumos seara în tîrgul de la Jiu,
orașul simbolurilor culturale de care se trage
cu tractorul,
de asta ni s-a aplecat Coloana, au ajuns la concluzie
specialiștii străini
într-un răspuns variat,
orașul în care cel mai bun drujbist premiat
a făcut să cadă copacii în parc
direct pe grămada de scaune de pe aleea
cu același nume.



orașul meu are în centrul lui
și un ceas electronic pus de Primărie
să măsoare distanța pînă la eclipsă
și merge mereu înapoi,
abia o dată au reușit cu greu să-l fixeze,
dar după o zi au dat ăștia ora înapoi…
și așa a rămas ca toate pe-aci!



pe ea o țiu de mînă cu gînd s-o țiu de suflet.
e mîndră de cele două patemi ale mele:
să mă îmbrac și să să mă dezbrac bine.
se uită timid la vitrine
și-ar vrea să-și pună-ntruna
țoale
peste trupul pe care-l bănuiesc,
are o strîngere ușoară pentru mersul meu
grăbit prin lume.
cofetăria atinsă de străzi, barul mîngîind destine,
toate stau înfrigurate-n tranziție,
cu gurile mari deschise spre noi –
cei doi clienți pentru impozit trecînd îmbrățișați.
e atît de frumos și ce bine mă simt!



mi-e drag orașul acesta
cu oameni de cultură simpatici și triști
și mereu certați pentru cine-i mai mare,
dar care n-au publicat nimic pîn-acum,
malahiști în serie, grăniceri între emoții sociale,
alcool și nebunie,
buni organizatori de serbări cîmpenești
după care se bat și plîng, deloc de durere
și numai de ciudă.
se duc pe rînd și se iartă la Dumnezeul mereu înjurat,
niciodată nu se iartă înainte.



la unul dintre ei am găsit-o pe fata aceasta,
terminase Dreptul și vroia să aibă serviciu-n cultură,
fata asta era bucuria vieții și puterea ursului poetic.
e genul Milagros, dar puțin mai înțepată…
și mai fără de destin. nu se-nșală în alegeri,
păi da, de asta-i mai tot timpul fericită!
mă întreabă din Teologie, să mă vadă cum gîndesc despre multe lucruri, mai pe la sfîrșit și despre familie
să vadă ce știu și e curioasă precum un eretic care vrea
să afle dacă oamenii îi vor accepta teoria.



îi fac referințe la chestiuni de-nceput,
ca la cărțile noi, de pe vremea cînd dragostea
nu se despărțise de om…



sînt nori, sînt nori, femeie, peste tot,
seamănă cu paturi vechi, sculptate în suflări
ca-n vechile bordele.
nu vreau ca ploaia să te ude, nu ea,
nu merită pentru că nu te cunoaște deloc
și vreau să te feresc de lume.
mai bine hai la mine să mă înțelegi pe deplin,
sînt singur acasă poznaș,
mama e la Petroșani la bunică să-i cumpere cartofi
și ardei pentru iarnă,
iar tata e la facultate să-și dea doctoratu’
la Academia Regules-Hercules și are o temă
mai frumoasă ca el:
“Urmările penale ale contactului sexual neprotejat”,
nu știu la ce secțiune juridică se încadrează,
dar, oricum, la Dreptul familiei, nu cred.



ochii tăi rotunzi ca dorurile mele
să urce coborîți pe fiecare treaptă de scară de bloc
sau să se înalțe de la ochii mei
în tavanul liftului
și întîlniți din nou de ochii mei
să văd cum înțeleg…
ce s-a-ntîmplat cu lumea.



e bine cînd faci poezii,
emoția îți crește, respectul la fel,
pe la treizeci de ani ești tată bun pentru copii,
îți dă mîna să le iei un scutecel
să le pui sub cocoșel.



cît e scriitorul, el mereu silește,
pune osteneală, doruri și orbire
ca mărit să fie, dar sărman privește
cum întreaga țară nu-l are de știre
și se năruiește.