Eram ca două izvoare
Ce-și susurau unul altuia iubirea
Dragostea ne umezea privirea
Ce din cristalinul pur
Izvora, niciodată singur.

Ne bulbucam fericirea
Întâlnirii, uimirea
Ce n-avea să dea loc
Niciodată despărțirii.

Dorința ne chema
Din ce în ce mai des
Umezindu-ne setea
Malurilor uscate-n uitarea
Razelor de șes.

Curgeam unul în altul
Jucându-ne cu stropii
În cascade ne tăvăleam tumulltul
Uscându-ne sub soarele verii.

Brusc, mi-ai părăsit vârtejul
Mă zdrobeam singur
Secătuindu-mi urletul
De pereții ce-mi reaminteau
Vuitul molcom adânc
Al apelor noastre, împreună în vânt.

Mă preling singur acum
În amurg, totul e scrum
Degeaba-ți tot caut brațele
Ce știu, spre alte maluri adânci
Își îndreaptă mângâierile.

Mi-amintesc de un izvor
Ce susura lângă al meu dor
Ar trebui să întorc zeci de leghe înapoi
Să-mi regăsesc liniștea
Curgând împreună,
Doar în doi.