Mă aplec spre paginile tale albe
și sper ca lumina lor
să mă poarte dincolo de
hotarele minții și inimii mele.

Visez să te întâlnesc
în aceea poiană binecuvantată,
dezgolită de frică și acoperită cu iubire,
aplecată asupra florii inimii mele:
mirosind-o, iubind-o și
ocrotind până și
petalele cazute.

Ești însă mai departe decât visul,
și lacrimile mele nu te aduc mai aproape.
Îmi place însă să mă pornesc înspre tine
și să mă opresc, privind viața din ochii tăi,
îmi place să simt puterea șoaptei tale
și să simt vâltoarea surâsului tău.