Poem prăfuit


Ferestrele de școală
mereu lovite
de mingi din afară
și de ochi de copil
dinăuntru
s-au închis
peste umărul meu.


prin mintea mea
trec eu copil
și nu prin timp
spre bătrînețe.


aș lua în palme
ferestrele acelea
să le lipesc iubitei
de coapsa luminoasă…
cînd mi-o da lucrare ea
și nu voi ști să scriu
ce e pe lume,
am să mă uit la cer.


prietenii care n-au găsit femei
să îi accepte
și-au adus în bar destinul,
l-au așezat pe masă
lîngă o halbă de bere.
din colț, de la un casetofon
de deasupra unui cap de bețiv,
trece o muzică prin țara întreagă.
și ne-a zîmbit o ospătară de 50 de ani
îmbrăcată mulat.
a mai venit și-un cîne
deloc comunitar,
ci doar vagabond,
i-am spus: să-ți dea democrația!
și el a dat din coadă,
apoi a plecat.
în urma lui a mai venit o pisică
și nu i-am spus nimic.


las tăcerea mea
realității sociale
și mă duc încet
din înțelesul amicilor mei.