agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 456 .



TRAGEDIILE NIMICULUI
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ioan Argus ]

2005-03-24  |     | 








Despre cultul nimicului s-au adunat în decursul timpului toate mărturiile care impun (in)existența lui.
Suntem nevăzători de generații întregi ai acestui lucru; poate o revelație să pătrundă acest mister, această tragedie a nimicului ?
Putem noi oare desluși până la urmă această latură umbrită a existenței noastre pe aceste dimensiuni?
Sunt întrebări care așteaptă numai răspunsuri spirituale, răspunsuri care vor (re)veni din adâncul nostru, din totalul retrăirilor care se impun pentru a da o veridicitate acestor tragedii umane.
Se impune în primul rând o remodelare a tuturor matricilor comportamentale pe care le posedăm, fiecare în interiorul său, împreună în interiorul nostru; o întrebare de acest gen impune un răspuns în cadrul aceluiași spirit de gândire.
Trebuie să ne modificăm radical unghiul de privire al lucrurilor, actualul și aparentul nimic în realitate s-ar putea defini în cele din urmă, privit dintr-o altă parte ca fiind ceva absolut real, cu rol bine definit sau poate evidenția chiar vitalul în existența noastră cotidiană.
Imaginea descoperirii finale va aduce poate, mai presus de poate aceste concluzii teoretice sau a ipotezelor bazate pe ceva nerealistic, pe toate speculațiile impuse de noi înșine asupra acestei “baze inexistente”, adevărata lumină în care se află toată materia vie în genere: pentru că trebuie să fim noi și nu urmașii noștri, pentru că trebuie să ne atribuim în sfârșit clauza întrebării esențiale a existențialității: CINE SUNT EU ?
















I. NIMIC DE VÃZUT

Suntem îmbrăcați de trecut
în strai de pietre unghiulare,
avem în suflet egouri de pierdut
și cu o inimă ca astrele polare.

Imaginea este un tot sau un nimic ? Pare în sine un fapt real sau unul ireal: ceea ce vedem totuși există. Dar imaginea lor există sau aceasta constituie doar o mărturie în favoarea inexistenței în genere ?

Vedem toți același lucru în comun…
avem ochi dechiși spre pretutindeni,
vedem stele căzătoare și doi sori care apun;
Sunt vii sau totul este-un nimeni ?

Putem trage concluzia că aparențele care nu coincid întotdeauna cu ceea ce am putea aștepta de la noi înșine în momentele în care ne confundăm fie cu realul, fie cu irealul.

Vindem iluzii deșarte din mână în mână,
apucăm infinitul și îl zdrobim în ore
izbutind ca să vedem din vorba ce se-ngână
apărând egourile noastre, singure, gomore…





















II. NIMIC DE AUZIT

Alegem din eteruri pline, vorbe oarbe
lăsând în urma noastră cele ce sunt pline;
Apunând în voia sorții destinele în vorbe
ajungem intinați în golul dintre noi și sine.

Există în viață momente în care poți desluși clar ceea ce nu poți înțelege. Și o consideri o părere. Dar cu timpul îți dai seama că a fost o părere salvatoare. Oare ?

Oare noi putem să auzim glasul de cer
al omului care a fost și încă viu ne este,
apăsăm prin simțuri glasuri din eter:
ni-i ultimul capitol scris, uitat ca o poveste.

Oare noi auzim clipele celor care au fost, clipe ce vor să mai trăiască încă puțin în templele
noastre ? Deschidem porțile și le lăsăm în viață; le închidem și le lăsăm moarte…
Dar ele totuși trăiesc.

Închiși în ivărele gravitației, prizonieri în temple
zăbovim cu ochi închiși spre trepte de ieșire,
avem păreri închise în momente de singurătate, simple…
Cugetăm la cheia templului ca-ntr-o părăsire.















III. NIMIC DE SIMÞIT

Purtăm în spate, grei pași spre luminare,
îndoind în cuget gânduri – fărâme de durere –
noi doar avem nimicul simț de lepădare
și pașii goi trecând slăbiți în disperare.

Avem voie la cel puțin un pas de făcut într-o singură viață. Dar pot fi și doi. Pot fi și trei. Pot fi nenumărați.
Avem voie să le simțim greutatea sub povara nopții care ne lasă neputincioși în fiecare fapt și pas pe care-l facem, petrecându-l peste tot ce-i real. Este un început sau un sfârșit…

În mijlocirea pașilor nesimțitori
purtăm în grija zilei cumplitul trecător,
ajungem capăt-început de noi strâmtori;
apunem trecătoarele în formele ce mor.

Greșim cumplit la numărătoarea pașilor. Unii sunt mai mici și alții sunt mai mari. Nu ne putem da seama de valoarea reală a lor: trecătorii au cuvântul lor, formele rămân valori constante și indivizibile. Totuși și ele au o comuniune cu nimicul, pot fi reale, pot fi ireale. Pot reprezenta pași făcuți înainte sau pași făcuți înapoi: un adevăr de ierarhizare a nimicului.

Ajungem orbi la capătul infim de drum,
avem simțurile-apuse în toiagul bătrâneții,
oboseala ne întreabă: “Încă-o clipă sau acum”?
Rezemați în ireal, căutăm zadarnic clipa vieții…














IV. NIMIC DE ATINS

Avem slove moarte-n zile de război
și împletituri din gânduri trecătoare…
Avem gloria neagră în suflet, pas în doi,
ne împlinim doi ochi orbi dar rana nu ne doare…

Nimic din împrejurul nostru nu ne spune nimic. Deși totul se petrece altfel: toate au un rost al lor, au rol schimbător, au mesaje care marchează fiecare timpul său.
Trebuie doar să ne petrecem timpul nostru cu al lor și să lăsăm comuniunii o viață, fie ea și de scurtă durată: este clipa adevărului.
Negarea n-are margini…

Þinem umbră trecătoare pe sub sori…
simțim chemarea irealului către abisul nostru
căutăm să adunăm coordonate vechi, prinsori
spre mărginirea totului: totul este-un castru.

Durerea finală nu are nici o ispită. Are doar țel precis: acela de a ne transforma din real în ireal sau când schimburile de coordonate spun totul are loc transvazarea și uzitarea altor dimensiuni din cadrul a ceea ce numim ireal.
Totul spre perfecțiune dar și spre profunda dezechilibrare a nimicului, funcție de forma pașilor: după adevărul care a fost.

Urmărind soarta ispitei ajung iarăși cu toții
la ultimul apus de soare, prima lor eclipsă
care-o pot vedea. Târziu în noapte, morții
pecetluiesc o soartă surdă: altă treaptă lipsă.












V. NIMICUL PERFECT

Avem o literă din ancestralul de durere,
și patima care ne-o cere apasă viitorul,
noi suntem imperfectul la aprindere
din razele zenitului…avem în noi, apusul.

Putem vindeca sunetul imperfecțiunii prin propriile noastre raze, ajungem la perfecțiune doar trecând prin apus.
Privind la răspunsuri alegem întrebările despre tot ceea ce este real.
Nesocotința este capăt de lege: excludere a perfecțiunii...

Chemăm vibrația nesocotind cu pasul ei
o temelie zdrențuită amețind a prăbușire,
avem totuși din puterea mare a îngăduinței
echilibrul pentru o măsură, spre o deslușire.

Apucăm cu mâinile gândurilor de tot ceea ce nu ne înconjoară în mod cert. Și apunem. Tot așa și cu cei care iau referință la presupuneri dogmatice, amăgitoare în fața primei și ultimei porți a adevărului.
Nu putem uita lupta cu simțămintele ancestrale. Biruința contra lor ne condamnă. Și totuși nimeni nu iese învingător. Îngăduința este mult mai puternică peste tot ce ne înconjoară: în sine ea ne nesocotește.

Suntem scântei din focul cifrei vârstelor.
Avem pașii în suflet, născuți pentru a nu ne naște,
putem avea o vârstă, păstrăm imaginile anilor…
avem păstrate aripi, infinituri, oasele ca moaște.















VI. NIMICUL REGÃSIT

Pătrundem teritorii ireale, fără ură
ne atingem gândurile, firele, ascensiunea
avem totul gol, purtăm încet o aură…
ascultăm litera moartă: avem confesiunea.

Avem pașii măsurați într-un etalon simbolic…de fapt suntem simboluri ale pașilor noștri, este ceea ce ne reprezintă. Tot trecutul a fost măsurat prin viețile acestor pași.
Am fost ajunși de gândurile din trecut și măsurați după puterea lor: interiorul zace dezgolit, pașii prin prețul lui.

Trecătorul – sac de lut – se regăsește
în pântecul materiei de unde a venit…
nimicul însăși viața-și dezmorțește,
ceva ne spune: “pleci de unde ai venit…”

Putem pleca de pe trepte diferite. Cei orbi ocupă treptele lipsite de vedere, cei clarvăzători ajung la treptele înțelepciunii de unde vor putea lua harul dezlegării de trepte: se confundă cu marele nimic, pot rămâne în irealul nostru, neatinși…

Spre noi porți avem noi pași de ridicare
către vechi scări, ajungem porțile lumii…
glasul ni-i imagine, gândurile ni-s clare.
Brusc, treapta moare topită-n noi, atinșii.
















VII. NIMICUL CA O TRAGEDIE

Nimicul ne respinge-n pasul orb, alunecos,
ne apun în timpuri grele, scurte, lungi…
strigă neputința aripilor moarte, dureros.
Ne deschid în cercuri, în spiralele prelungi.

Prea întunecați pentru a putea pătrunde în lumea nimicului, resemnăm și trecem de partea realului…ideile devin din nou puncte ancestrale bazate pe supoziții aleatoare.
Uitarea întunecă și ultima fărâmă de lumină, ultima literă: apunem…

Pe pământul negru-n grabă preschimbăm
aripa ce-i moartă-n haina grea de tină,
căutăm noi trepte.În zadar gândul plimbăm
în locurile apuse: nemișcarea ne întină…

Pură coincidență dintre fatalism și realitate…
Decădere întinată spre locuri apuse, spre litere murdare, întinate.
Alte timpuri pentru noi trepte, alte simțuri pentru același nimic.
Rămâne descoperirea în sine. Și gustul amar al acesteia. Suntem înconjurați de timp irosit. Același gust amar. DE CE ?

Avem iarăși o durere în golul irealului…
nimic de auzit, văzut, simțit; perfectul
ni-i desparte și-i uitat: viața lui e a nimicului…
Tragedie a nimicului, trepte cu trecutul.












8-04-1997
Câmpulung Muscel

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!