Nici șaptezeci și opt de cuvinte
Nu m-ar face să te urăsc.
Nici un tunet nu m-ar face
Să nu te mai aud
Nici un frig nu m-ar face
Să nu te simt... să te ating.
Pierdută într-o ceață
Te văd... ca o lumină
Ce mă privește
Printr-un colț de regret
Voci pierdute
Într-o viață amintită
De niște ochii sângerați
De un răsuflu stors de aer...
Măcar o speranță... dar fugi
Spre un soare ce este negru
Spre o zi ce este noapte.