O candelă de frig

O candelă din frigul greu din mine
Cu împăcare, Doamne, îți aprind
Cu rugăciunea mea să faci un bine
Celor ce tremură de foame și de frig –

Și candelele sufletelor toate
Tu să le-aprinzi, să nu mai simtă ger,
Nici colțul foamei cel ce nu mai poate,
Și-n ruga lui să stea, precum în cer –

Tu, Doamne, poți cu ruga noastră să faci focul,
Tu, Doamne, poți din ruga noastră să faci pâine,
Ajută-ne să ne-ncălzim cu totul
În rugăciunea zilelor de mâine –

Și rugăciunea să ne țină cald și-afară,
Căci mulți din noi n-avem acoperiș,
Nimic în rugăciune să nu doară,
Nici foame, frig, nici moarte pe furiș –

Cu buzele lipite de cuvinte,
Așa-nghetate, și uscate, când
Sărmani, îți murmurăm din cele sfinte,
Cu Tine-n rugăciune și în gând,

Primește-ne la Tine, Sfânt Părinte,
Adună-ne la Tine, tremurând!