Te strig în vis atât de tare
Că teamă mi-e de-alienare,
Să nu strivesc, perversă, norii,
Să nu-mi estropiez cocorii,
Iubirea mea atât de-albastră
Și aburind de dor, sihastră,
Te chem pe miriște, duios,
Cu gând pustiu și belicos,
Dar, fiindcă nu-s împartășită
Eu aș putea, ca o smintită
Chiar să dărâm și curcubeul!
(Tu, calm, iti vei hali pateul...)
Eu te doresc iar, în pustiu,
Doar stelele-mi șoptesc, târziu,
Să nu te pierd în vagi chemări,
Mai bine striptease fac prin gari!
Atât de alb eu te iubesc,
Că frică mi-e să nu înghețe
Mai toate florile din piețe
Ce-s agățate, nefiresc,
De ale timpului ferestre
Scurs enigmatic în clepsidre
Cu capetele lungi, de hidre,
Fără sfârșit, extraterestre...

poezia de la care s-a pornit:

Chemare
de Liana Icobet

Te strig in vis atat de tare
ca mi-e teama sa nu strivesc norii
cu puterea iubirii mele
atat de albastra si aburind de dor.
Te chem atat de duios
ca mi-e gandul pustiu si tainic
ca as putea sa daram curcubeul
cu dragostea mea neimpartasita.
Te doresc atat de pustiu
incat stelele imi soptesc
sa nu te pierd in chemari
fara acoperire .
Te iubesc atat de alb
ca mi-e frica sa nu inghet florile
agatate de ferestrele timpului
scurs enigmatic in clepsidre
fara sfarsit .