VOIA SA !...

Un vuiet surprinde tacerea acuta
Si frunzele zboara-n vazduh-nnourat
Colibe de paie se vaita-n tacere
Cand simplu, cu solul, una se fac
Raman iar saracii, copii de taranca
In claie de paie calcand printre stropi
Si jalnic suspina o fata orfana
A carei coliba luata din loc
Zbura pe deasupra, lasa dar pamantul
Pleca printre frunze, in loc efemer
Si fata ramasa priveste cu mila
Cum cerul se-nalta in nouri de fum
Cum stropii racoare coboara pe dansa
Si frigul patrunde prin carnea-i fragila
E singura fata, suspina si plange,
Ea calca pe paie, apoi prin namol
Se duce saraca la casa de piatra
La poarta sa bata, in ploaie, prin vant
Raspuns sa primeasca, sa intre o clipa
La vatra cea mare, sa simta caldura
Sa dea sa plece cand ploaia inceata
Dar semenii casei s-o vrea pe vecie
In locul acela pustiu de iubire
S-o vrea ca si fiica, ca sora, ca mama
Sa vrea sa-i asculte, caldura sa-mparta
Nu-n casa-ncalzita, cu vatra cea mare,
Ci-n inimi de mama, de sora, de fiica
Caci lumea e plina de-avuti si saraci
Dar una-i caldura din suflet ce-alina
Durerea, tristetea si nori inecati.
Nu poti sa pretinzi ca iubesti adevarul
De-alungi o copila in ploaie si vant,
Pastreaza mai bine suava placerea
Copile sa aperi de frig si necaz
Caci dragostea noastra nu-i mare si-nalta
Cand casa, caldura si vatra avem
Mai mare-i iubirea de fata orfana
Caldura primeste in suflet de-o vezi
Si-apoi pe viata se-arata loiala
Doar moartea mai poate s-o scoata din mreji,
Iti jura credinta, o crezi, iti zambeste
Aceasta e fata pe care-o visai
Dar cand uitata-n coliba de paie
N-avea cui sa-mparta
Iubire, mult drag,
Acum ai gasit-o, a venit sa te vada,
Sfioasa a batut la poarta, in ploaie,
Deschis-ai nu fetei pe care-o vedeai
Ci dragostei insasi ce-si cauta
Un suflet pereche, un inger asemeni
Nu ploaie, coliba, sau vatra si casa,
Ci inima aleasa de El, Dumnezeu!