poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1886 .



Suflet fara chei
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danyrolux ]

2004-09-26  |     | 



Într-o lume în care sentimentele variază în funcție de cerere și ofertă, în care și zâmbetul devine o marfă în schimbul căruia se pretinde ceva, oprește-te o clipă și privește în jur: vei vedea că viața e un spectacol. Mai interesantă decât un spectacol, fiindcă nu are nimic regizat. Viața îți lasă ineditul. Ea e interesantă prin surprize și dificilă prin realități.
Eu nu sunt decât o persoană care a intrat în viața ta pe neașteptate; de fapt, dacă stau bine să-mi amintesc, tu ai apărut în viața mea, așa... dintr-o dată.
În lipsa unei experiențe vaste și relații îndelungate, intuiția și voința compensează - în cazul meu - modul de a jongla cu întâmplările, cu oamenii, în fond ele sunt cele care îmi dictează “zig-zagul” ființei mele.
Cred în existența lui Dumnezeu, cred că este la polul opus și infernul, dar între acestea se află liberul arbitru.
Acum te simți copleșit de îndoială și de amintirile din trecut. Cineva te-a făcut să suferi prin faptul că, plecând de lângă tine , te-a lăsat într-un zbucium al sufletului neîntrerupt. E adevărat, cuvântul doare foarte tare, dar fapta înjunghie de-a dreptul. Totuși decepția nu a reușit să-ți înabușe ființa. Sufletul tău se zbate sub forma unei revolte împotriva a ceea ce-I este interzis printr-o lege nescrisă și meschină. Întrebarea “de ce?” revine în mintea-ți împrăștiată în chip obsedant.
După părerea mea, o posibilă explicație a acestei întâmplări nefericite poate fi lupta purtată de îngerul răului pentru destrămarea armoniei, oriunde s-ar afla aceasta. Armele sale sunt sărăcia și ignoranța, arme care pot pierde o lume întreagă. Un rău să faci nu este greu, dar pentru un reprezentant al maleficului nu este de ajuns unul singur. Este necesar ca oamenii să fie împovărați cu multă suferință, astfel încât unul ca el să fie mulțumit. Aceasta este menirea lui, și și-o îndeplinește ca un slujitor care știe ceea ce are de făcut.
Ce face el? În timp ce tu te gândești la mai multe opțiuni, la cum să faci să îndrepți lucrurile, sau măcar să le întorci în favoarea ta, îți vine o idee: răzbunarea! Agrează și el gândul tău și te îmboldește să-l urmezi. Cu ochii injectați, cu o privire mefistofelică, șoptești cuvântul ca o soluție unică și salvatoare din situația în care te afli. Împrejurul tău simți că se lărgește din ce în ce mai mult prăpastia. Ești singur într-o mare de oameni. Nu găsești nici o punte de legătură cu cei din jur. Orice pas pe care ai vrea să-l faci îți este fatal. Asta îți spune ființa ta. Ai impresia că-i auzi pe ceilalți spunând “ revino-ți!”, „ trece și asta!”, însă tu nu-i poți asculta. Vocea interioară este cea care dictează, iar ea este acum influențabilă. Ecoul răzbunării vine ca un răspuns care germinează în mintea ta.
Zis și făcut; ți-ai pus planul în aplicare , dar timpul trece și îți spui că o dată cu trecerea lui rănile se vor vindeca. Greșit! Timpul care s-a scurs nu a putut decât să te obișnuiască cu starea de fapt, ce e drept, într-o anumită măsură, dar în nici un caz nu a rezolvat problema. Tu te răzbuni, răzbunare care e o formă de răzvrătire. După încercarea de revoltă neizbutită, dorul de ea este mai puternic, implorându-i prezența printr-un semn, oricare ar fi el.
Ecuația s-a închis. Care este rezultatul? Tot suferință. Și pentru cine? Atât pentru tine, cât și pentru persoanele cu care ai intrat în contact. E adevărat că la început simți emoția în fața necunoscutului de la care te aștepți, prin pătrunderea lui, să ai o surpriză plăcută, să poți spune:” Vreau să te pipăi și să urlu: ESTE!”. Este inima ta într-adevăr deschisă și liberă? Nu! În schimb lași moștenire răzbunarea. Persoanele pe care le-ai rănit vor proceda în maniera ta mai devreme sau mai târziu, căci nimănui nu-i place să fie mințit, înșelat și folosit. Uzând și ele de această metodă cred că se eliberează. Așadar, lucrurile degenerează.
Deasupra inimii tale au crescut spinii, adică amintirea ei în sufletul tău își face simțită prezența încă.
Înconjurată de aceștia, inima ta arde și se mistuie încet-încet, zi de zi, noapte de noapte, încercând să iasă din chingile unei astfel de existențe. De-atâta zbucium ea e rănită și înlăcrimată. Spinii își trag seva din lacrimile de sânge care le udă rădăcinile, ajutându-i astfel să devină mai mari și mai viguroși pe zi ce trece. Ce bucurie este pentru ei acum fiindcă au găsit un suport stabil, cu multă, multă iubire, cu picături din esența dulce de îmbrățisări tandre și surâsuri fragede.
Chiar dacă nu vrei să recunoști, inima ta râvnește să plece în căatarea ființei ei de-a lungul firicelelor de spini, pe calea amintirilor, dar nu gasește decât înțepătura lor. Visezi că într-o bună zi aceștia se vor usca și că în locul lor vor ieși flori albe și parfumate, multe, așa ca imaginile pe care le ai de când erați împreună.
Încerci să evadezi din acest coșmar chemând pe cineva în ajutor. Involuntar, simțind-o însă aproape pe ea( dovadă e ezistența spinilor) tu o rănești pe noua venită care dorește să se atașeze cât mai mult de inima ta. În urma acestei ciocniri ramân cicatrici și de-o parte și de cealaltă a baricadei. Încerci din nou, cu altcineva și speri ca noua adiere de vânt să-ți redea inimii tale viață. Într-adevăr, de la un moment dat simți că trăiești, dar freamătul de fericire e săgetat de durere fiindcă ți-e frică. Ce se va întâmpla atunci când noua briză se va apropia prea mult de coasta de vest a continentului tău? Veți ieși amândoi răniți, iar tu pe deasupra cu sentimental singurătății și mai acut în suflet. Dar încă o ai pe ea, cea care-ți aduce neliniște și te ține prizonier într-un zadarnic și dulce trecut. În final îți rămâne durerea ritmată și cadențată care umple spiritul de o bucurie liniștită. Îți creezi o lume a ta în care te miști, și, având-o și acceptând-o ca pe o resemnare, spui că vei supraviețui.
Această închisoare în propriu-ți univers pe care nu îl poți depăși, îți obturează calea spre atingerea tainelor lumii exterioare, și necunoscându-I destul de bine pe cei din jur, riști să-I judeci greșit; oare de ce nu realizăm niciodată valoarea unui lucru decât abia după ce îl pierdem?
Cum poate sufletul tău să-și caute continuitatea atunci când ochii, oglinda sufletului, în tot ceea ce văd, găsesc un pretext al evocării, și când clipele sunt saturate de gânduri grele și de întrebări?
Probabil că seara adormi mângâiat de o amintire suavă, iar dimineața te trezești cu aceeași bătaie de inimă știută mai de mult. Acesta nu este un unghi deschis spre visță, ci unul închis în ea, deci limitat ca de-o obsesie.
Devii o conștiință neliniștită, neîmpăcată cu sine și cu lumea. Găsești în tine pe Dumnezeu și pe Satana și tot ce aceștia au lăsat: credință și iubire, îndoială și minciună, lumină și păcat, ură și dragoste. Cu alte cuvinte, ziua și noaptea, lumina și întunericul, sau Dumnezeu și Satana își dispută sufletul tău.
Să nu crezi că o perioadă determinată de viață fericită alături de ea și cu ea, și câteva vacanțe înseamnă o provizie eternă. Numai cămilele beau o dată pentru o lună, de privațiune.
Tu ești tânăr și trebuie să te miști într-o lume a dragostei, și aici îi dau dreptate celui care a spus: “ Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul; tânărul cântă: înțelepciunea și jocul meu e iubirea; bătrânul tace: jocul și iubirea mea e întelepciunea”. Deci lumea copilului e jocul, a tânărului iubirea, iar a bătrânului înțelepciunea. Mireasma dragostei nu o poți inhala dacă sufletul tău ține minte răul.
O persoană foarte înțeleaptă mi-a spus cândva să închid mai întâi simțirea prin liniște, și apoi să lupt cu armele virtuților împotriva amintirilor. Curățește-ti mintea de mânie, de amintirea răului și de gândurile urâte! Eliberează-te, fiindcă tu ai fost zidit să fii liber! Abia atunci vei găsi echilibrul între rațiune și sentiment, și vei ajunge să consideri femeia ca pe un dar minunat, un dar extraordinar de la Dumnezeu pentru a împlini o unitate și a închide un cerc, iar iubirea- cel mai frumos sentiment uman.
Femeia sensibilă închipuiește sufletul activ, cu care, însoțindu-se mintea, naște virtuțile, dar dacă omul de lângă ea nu este un bărbat în adevăratul sens al cuvântului, aceasta îl părăsește.
Pentru a fi fericit nu trebuie să faci contabilitatea să vezi cât te mult te iubesc cei din jur, ci trebuie să privești în văzduhul inimii tale, să verifici dacă în adâncul sufletului tău poți dărui iubire. Atunci vei porni la drum cu premiza “ totul sau nimic!”. Și fiorul neliniștii nu te va mai cuprinde tocmai când îți vei exprima dorința frenetică de viață. Nu ai nimic de pierdut, poate doar de câștigat fiind tu, cel adevărat. Astfel nu vei întoarce spatele unei relații purtând în tine gustul amar al tristeții, ca după un carnaval. Leapădă toate măștile și fii tu însuți!
Poate nu vei înțelege jocul destinului fiindcă viața, a mea și a altor oameni e ca o piesă de puzzle. Nu o înțelegi dacă o privești în singurătatea ei. Dacă lipsește, iar nu este bine, dar în ansamblul lor, acestea capătă înțeles.
Bărbatul însă nu-și cunoaște inima nici la 6, nici la 26, nici la 80 de ani, așa încât , dacă ți-ai pierdut inima, e bine să nu faci la fel și cu mintea. Oricum, a raționaliza iubirea nu vei reuși oricât ai încerca.
Revin la ideea de viață. Ea este bătălia ce trebuie câștigată. Totul trebuie făcut pentru suflet ca să fii fericit, căci viața e scurtă. Așadar, fă-ți viața suportabilă, fiincă nimeni- cu excepția mamei- nu va veni la tine să te întrebe: “ești mulțumit? Îți lipsește ceva?”.
Dar împlinirea vine din altă parte, iar de acest lucru îți vei da seama în timp. În decursul anilor vei vedea cine va rămâne lângă tine, cine te va accepta așa cum ești, cu defectele și calitățile tale. Aceea care va fi, pe ea o vei recunoaște, căci niciodată stelele nu se vor teme că vor fi luate drept licurici.
Învață să accepți provocarea, altfel vei regreta mai târziu. Pentru asta trebuie “voință! zise Nostradamus.Voință! Voința stăpânește universul. Ea îți dă victoria. Ea îți dă totul. Înainte deci!”.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!