agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1431 .



Ce dor imi e de dragostea bunicilor mei
personale [ ]
Starchiojd - Prahova

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Geea ]

2004-05-23  |     | 



Mare bogătie să ai acolo - o pereche de bunici intr-un sat de munte...mai ales cand viata te-a adus cadou pe un țărm de mare... zic - mare bogătie...
Copil apretat, lăsat cu portia la joacă, de, orele de balet, orele de pian aveau si ele timpul lor... rostul lor...si nu in ultimul rand - regulile impuse de un părinte dornic să facă din odrasla sa cine stie ce minune..."Nu ai voie să mananci mai mult de două feliute de paine la masă, painea multă tampeste, si prostia dobandită e un mare păcat..., nu ai voie să vorbesti tare fiindcă - adultii care suntem avem de lucru, scriem ca să indreptăm lumea... Nu ai voie să umbli neglijent imbrăcată, sifonată sau murdară... " Multe foare multe interdictii mi-au limitat copilăria... Dar cea mai mare interdictie era aceea de nu-mi fi frică...In fine, nu spun că, aceste interdictii nu m-au ajutat, nu m-au făcut puternică...spun doar că m-au cam lipsit de bucuria copilăriei... asta pană cand bunicul meu olten putin scolit, i-a spus tatei că ar trebui să mă lase măcar in vacante la ei...
Starchiojdul copilăriei mele - paradisul unde interdictiile nu-si aveau rost... A doua perche de părinti (sora tatei si sotul acesteia) ce m-au primit cu o dragoste pe care n-am mai intalnit-o niciodată - nicăieri... Bunicii, bogatii mei bunici in povesti de viată obisnuita... si libertatea de a fi copil... de a mă urca in copaci... de-a manca orice - inclusiv ouă de rață - din acele despre care tata spunea că nu am voie să mananc fiindcă sunt cancerigene... Da tot el imi spusese ca nu am voie să-mi fie frică de nimic... cum era atunci, să accept să-mi fie frică despre un cancer - boală gravă - dacă habar nu aveam ce inseamnă boala? " Maie, fierbe-mi ouă de alea verzisoare, tata nu stie ce manac eu aici...si dacă o fi să mor, mă ingropi repede si nu-i spui că am mancat ouăle astea..." Nici de moarte nu-mi era frică, chiar dacă bunicii mei locuiau langă o biserică inconjurată de un cimitir cu cruci de piatră si inscriptii chirilice...
Greu m-au primit copii satului in joaca lor...tare greu...
Eram străină, eram apretată si aveam pantofiori mult prea frumosi pentru ulitele acelor noroaie... Se uitau la mine, dar nu-mi vorbeau, nu eram ca ei... Eu eram domnisorica, desi bunica le spusese cum mă cheamă, ei imi spuneau domnisorica... vreo cinci sase zile am stat in poartă sperand că mă vor primi in joaca lor, că-mi vor vorbi...zadarnic insă, mă salutau si-si vedeau de jocul lor...
Supărată am urcat in podul casei să plang acolo că sunt urată, că nimeni nu vrea să se joace cu mine... Plangandu-mi de milă am gasit o ladă veche cu niste haine vechi de ale verisoarei mele - mai mare ca mine cu vreo cinci sase ani... Mi-am impaturit frumos hainele mele impecabile - albe si apretate, mi-am scos pantofii din picioare si m-am imbrăcat cu hainele vechi ce fuseseră ale verisoarei mele... Pe furis m-am strecurat din casă si minunea s-a produs... toti copii de pe ulita au venit in jurul meu, mi-au vorbit, mi-au devenit prieteni... si mi-au spus ca inainte nu aveau curajul să se apropie de mine de teamă ca să nu cumva să mă murdărească si să mă supăr...
Ce frumoasă a fost vara aceea, si cat de ferictă am putut fi in libertatea de a mă murdări la joacă... fiindcă bunica mă spăla cu dragoste fără să mă certe...
Tata insă, cand a venit să mă ia acasă m-a certat ingrozitor... stiam că vine, si mă imbrăcasem anume cu un frumos costum popular, pe care il primsem de la bunica... " Să arunci imediat hainele astea de pe tine, ce esti tu paparudă?"
Si iar apretată, si iar n-ai voie... pană in ziua in care m-a luat bunicul la ei - de tot... desigur după ce i-a spus tatălui meu cam asa: " Mă băiete, cand iti dă Dumnezeu un copil, apoi copilul ăla trebuie să aibă si copilărie... altfel iti dădea un prunc bătran...lasă fata la noi, s-o crestem noi... voi si asa sunteti toata ziua pe drumuri, si ce poate invata de la o servitoare acră, ca aia de i-ati pus-o drept paznic?!"
Mare bogatie, uriasă bogatie - sa ai o pereche de bunici la munte, atunci cand viata te-a nascut pe-un tarm de mare...

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!