In momentul in care a sunat telefonul, inima a inceput sa ticaie cu un ritm necunoscut. Sunetul atat de familiar pana atunci, parea acum doar o amintire pe care incercasem de mult sa o uit. In camera invaluita de miros de vanilie nu se mai auzea decat acea melodie repetandu-se parca pana la infinit. Pe tavanul plin de stele, se rataceau din cand in cand reflectiile farurilor care insoteau masinile neobosite ce cutreierau orasul si la acea ora tarzie.
Se aude un raspuns indepartat… o ultima vocala mai rasuna in mintea mea… o singura clipa menita sa trezeasca tot ce a adormit in sufletul ratacit in noapte. Acum exista doar speranta uitata in cutia captusita cu amintiri ce parca nici nu iti apartin. Vocea… vocea aceea atat de cunoscuta alta data… acum doar un fosnet, o adiere ce ne incanta o singura secunda, infinita.