...E dureros sa pierzi un prieten, e cumplit...Nu se poate spune prin cuvinte...Azi, se implineste un an decand a trecut in nefiinta, un prieten bun, un om deosebit...care a lasat in urma un copil si o sotie, parinti, frate, prieteni, cunoscuti....
Ne amintim cu totii de el, fiecare asa cum l-am cunoscut...
A trecut un an!... D-ne! cat de repede trece timpul... Nu pot sa cred ca nu mai este cu noi, durerea din suflet este si mai mare, suferinta este mai greu de indurat acum, cand stim sa masuram timpul care ne desparte...am spus: UN AN!...Un an fara EL!!!
Ascult Nicola chiar acum cu melaodia "Langa mine"...ma trec fiori si sufletul meu plange...
Tocmai am vazut un domn care purta un doliu in piept la geaca... Poate ca si acest domn are o suferinta, poate la fel a pierdut pe cineva drag...
Nu se poate spune cat sufeim, cel putin asa cred eu. Daca m-ar intreba cineva cat sufar nu as putea sa-i raspund, durerea ar fi si mai mare daca as sti sa raspund si plus de asta in mintea mea acum suferinta apare asemeni iubirii...
Stiti in ce sens? In sensul nemarginirii...
Cu greu insir pe aceasta coala virtuala gandurile care ma cuprind acum, sau mai bine zis franturi de ganduri...
Imi creeaza impresia ca fiecare litera pe care o tastez e mult prea departe de ceea ce simt cu adevarat si totusi undeva printre randuri cred ca se poate citi durerea, se poate citi si ura fata de pierderea a ceea ce pretuim, fara a putea face nimic in schimb, ramanem doar neputinciosi in fata sentimentelor ce ne coplesesc...
Ciudat e ca ploua! A plouat si atunci cand ne-am luat ramas bun... Acum, la fel ca si atunci imi dau seama ca cineva plange alaturi de noi...de undeva de acolo de unde a plecat si de unde nu ne poate vorbi decat in acest mod...
Ne gandim la tine si stim ca si tu esti langa noi...