Pentru mine infinitul este un singur punct. Este ceva care atrage, la care sigur voi ajunge. Este un punct de densitate infinita (simt ca nu incalc nici o regula daca folosesc infinitul in definirea infinitului), un punct in care se contopesc toate fiintele si gandurile. Cand vreau sa vad unde incepe infinitul ma gandesc la o dreapta si merg pe ea. O vad cum accelereaza si se lungeste si cand decid ca ar trebui sa inceapa infinitul cele doua capete se unesc si se opresc intr-un punct care nu este pe dreapta. Este deasupra ei si uitandu-ma la el nu mai vad dreapta, iar cand ma uit la dreapta nu mai vad infinitul. Iar cand nu ma uit nici la dreapta nici la infinit vad infinitul gol, un infinit terifiant, o mare lipsa in locul in care ar fi trebuit sa fie infinitul. Viata fizica, pe care o traiesc zi de zi, este dreapta. Viata spirituala tinde la infinitul de deasupra dreptei. Lipsa vietii fizice poate fi compensata de viata desfasurata intr-un punct de infinit, un punct in care simt ca ajung toate (fiintele). Pot denumi acest punct Dumnezeu sau Iubire. Lipsa acestui infinit nu inseamna doar moarte, este o moarte totala, constienta, care se propaga in mine de fiecare data cand am viziunea infinitului gol. Infinitul si infinitul gol sunt de aceeasi natura si am senzatia amara ca infinitul precede infinitul gol. O inteligenta infinita (Dumnezeu) nu poate suporta cunoasterea infinitului gol deoarece viziunea infinitului gol este foarte puternica si poate distruge echilibrul infinitului. Astfel a fost creata viata, ca o forma de limitare a cunoasterii. Faptul ca eu am viziunea infinitului gol este un motiv de ingrijorare (sa fie viziunea asta cauzata de lipsa iubirii?) : o parte din infinit se apropie de cunoasterea interzisa. Desi izgonit din Rai, am muscat iar din marul cunoasterii. Sansa ca acest lucru sa se intample in cazul unui individ limitat ar fi (matematic) 1/infinit=0 (nivelul de cunoastere limitata pe care un individ il atinge din cunoasterea totala). Acest lucru demonstreaza ca sunt o parte infinita a unui infinit. La ruperea infinitului in bucati au aparut infinituri si constante (indivizi limitati sau obiecte). Simt ca majoritatea populatiei este limitata; si totusi cei limitati sunt fericiti deoarece implinesc planul infinitului destramat. Unde apare timpul? Timpul se imparte in discret, continuu si continuu-discret. Initial a fost infinitul gol, care din nefricire pare a fi si stare finala. Timpul este o perioada intre doua stari de gol. Timpul 0: gol; Timpul 1: negarea golului duce la aparitia infinitului care realizeaza instantaneu posibilitatea destramarii in infinit gol si creeaza universul (se transforma in univers) intr-o incercare de a limita cunoasterea. De acum timpul devine continuu si oamenii isi masoara viata cu ajutorul lui. Dupa moarte se ajunge in momentul 2: reintoarcerea in infinit si instantaneu trecerea in infinitul gol. Practic nu se intampla niciodata nimic, este ca si cum timpul n-ar exista. Exista si timp continuu-discret deoarece in momentul viziunii infinitului gol am si viziunea timpului discret, care creaza o anumita discontinuitate in timpul vietii mele. Matematic (sau poetic) trecerea prin infinit poate fi descrisa astfel: o foaie alba de hartie, un punct exista pe ea, din punctul acela porneste o dreapta care se lungeste si se intinde dar eu pot sa vad decat o parte finita din ea, iar la capetele dreptei apare infinitul gol (infinitul este un punct care nu este pe dreapta; faptul ca eu nu pot sa vad cand incepe infinitul este explicat de existenta infinitul gol la capete, infinitul gol inconjurand infinitul; la fel si la inceput cand punctul este inconjurat pe foaie de nimic, iar nimicul este inconjurat de punct, asa cum vede o fiinta aflata in punct). Mi-e frica de acest model de existenta, deoarece ar face ca totul sa fie lipsit de un sens. Cand am viziunea infinitului gol urmat de infinit, urmat de viata si moarte, urmat de infinit si infinit gol ma simt ca un claustrofob blocat intr-un punct, simt ca nu exista un inceput sau un sfarsit, simt ca nu exista nimic si totusi in nimicul acesta exista un infinit constient de existenta sa in stransa legatura cu nimicul, care decide sa se intoarca la viata. Viata este singura forma in care se manifesta infinitul. Din punct de vedere al timpului viata este infinita (timpul apartine intervalului cu numar infinit de valori (1,2)) si totusi viata se opreste undeva si timpul redevine discret. Asta ma face sa simt ca viata nu este continua, este o succesiune de valori discrete in care timpul este continuu si astfel apare notiunea de clipa; clipa este deci momentul in care traiesc cu adevarat. Nu exista trecut sau viitor exista doar clipa continua pe care o traiesc si o cunoastere infinita pe care o accesez (memoria). Cunoasterea infinita exista si fiecare cauta sa ajunga la ea, sa se apropie de ea pe diverse cai. Memoria nu are nici o legatura cu sistemul nervos. Sistemul nervos este un aparat de comunicare, cu un numar limitat de 'frecvente' cunoscute, fiecare 'frecventa' accesand anumite informatii din cunoasterea totala. Telepatia este un caz particular al acestei comunicari de informatii; telepatul alege sa afle informatii care tin de alte persoane, reuseste sa le fure si sa le utilizeze 'frecventele'. Telepatul afla doar lucruri pe care le stiu si altii. Persoanele care reusesc sa stabileasca contact total cu infinita cunoastere fac acest lucru pe cale spirituala si nu prin munca de invatare (studiu in biblioteca). Ele sunt atente la univers si invata sa-l descifreze, creaza modele si le suprapun peste univers pana cand elimina toate imperfectiunile si cand ajung la modelul corect reusesc sa acceseze cunoasterea totala intrand intr-o stare in care fiinta lor isi manifesta adevarata natura (infinita). Rog o astfel de persoana sa imi spuna daca a intalnit infinitul gol. Daca astfel de persoane exista (ma gandesc la yogini) ar putea sa imi ofere o cale spre cunoastere, deoarece ar afla de cautarile mele, acestea fiind inscrise in cunoasterea infinita. Deoarece nu primesc nici un raspuns in cautari inseamna ca nu exista fiinte infinite (si as putea sa ajung primul in acel punct) sau nu pot trece la acest nivel inainte de a-mi antrena aparatul de comunicare (sistemul nervos) pana la un punct in care sa reuseasca sa realizeze conexiuni infinite. Punctul de infinit este ceva care atrage, la care sigur voi ajunge.