agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2012 .



Manuc-Bei Mirzaian III de Gheorge Bezviconi
personale [ Jurnal ]
partea a III-a

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Bogdan ]

2003-02-21  |     | 



* * *
Prosperarea orașelor de la Sud de Dunăre s-a datorat nu numai desvoltării comerțului, dar și stârpirii banditismului, ceea ce n-a convenit nici Kirdjalilor, a căror răscoală a fost potolită în 1804, și ienicerilor lui Pasvant-Oglu, nici chiar foștilor haiduci ai lui Tersenicli-Oglu. În August 1806, ei au ucis prin surprindere pe acest pașă, se credea din îndemnul guvernului turc, și trecând în Þara Românească, amenințau cu aceeași soartă pe domnitorul Constantin Ipsilanti (R. Rosetti „Arhiva Senatorilor, Analele Academiei”, 1909, vol. XXXI, p.415). Dar succesorul lui Tersenicli-Oglu, Mustafa Baraktar (sau Aldemar) (Fiu de ienicer din Rușciuc, Mustafa Bairaktar s-a născut în 1765), om viteaz, care își dădea sema de foloasele economice ale politicii binefăcătoare de ordine, îl aprecia și mai mult pe Mirzaian. De altfel, în mâinile lui Manuc se afla visteria lui Tersenicli-Oglu și, dacă el ar fi ajuns la o înțelegere cu guvernul, întreaga avere putea să fie confiscată. La rândul său, Manuc depindea de acțiunile lui Mustafa-Bairaktar, care putea să asigure înflorirea continuă a comerțului și a operațiunilor financiare ale clientelei sale. Burghezia armenească din orașele dunărene și din Constantinopol, legată prin interese materiale de Manuc, vedea în persoana sa pe apărătorul ei. Chiar micii moșieri, crescători de vite și comercianți turci încredințau mijloacele lor bănești lui Manuc (A.F. Miller, op.cit., p.201).
Ca urmare a clarificării situației sale sub oblăduirea noului ocârmuitor, Manuc a căutat să stabilească relații prietenești între Mustafa-Bairaktar și Rusia, a cărei cetățenie el a căpătat în taină. În August 1806, consulul Bolkunov raporta ministrului afacerilor străine, la Petersburg:
„Cunoscutul Manuc, favoritul lui Tersenicli-Oglu, întorcându-se la București, zilele acestea a comunicat confidențial consulului Kiriko, că Mustafa-Baraktar din Rușciuc este tot atât de devotat Rusiei și păstrează față de ea aceeași considerație, ca și predecesorul său, de al cărui exemplu el este călăuzit în toate treburile sale” (Ibidem, p. 202. Scrisoare adresată contelui Budberg, la 29 August –10 septembrie 1806).
Relațiile dintre Mustafa-Bairaktar și Constantinopol erau încordate. Între timp, în Noiembrie 1806, a izbucnit războiul dintre Ruși și Turci, provocat în special de intrigile lui Napoleon, care, combătând ascendentul Rusiei, căuta să provoace atacarea acestei țări la Sud de Turci și la Nord de Suedezi. Mustafa-Baiakdar își întărea pozițiile, ocupând Silistra și trimițând un detașament de 500 de călăreți, ca – din îndemnul lui Manuc- să apere orașul București de bandele lui Pasvant-Oglu, care operau în împrejurime nestingherite de vreo forță armată disciplinată; în curând, însă, răscoala Sârbilor a îndreptat forțele lui Pasvant-Oglu spre frontul lor. Turcii nu aveau trupe permanente la Dunăre; doar Pasvant-Oglu își apăra teritoriul. Guvernul a recunoscut, atunci, pe Mustafa-Bairaktar drept guvernator al Rușciucului, iar el s-a supus, în primăvara anului 1807, puterii marelui vizir, trimis la Dunăre.
Evenimentele militare erau complicate de neliniștea care domnea la Constantinopol. De la 1789, acolo domnea Selim al III-lea, un sultan progresist, care, căutând să salveze imperiul de ruină, a întreprins reforma pentru consolidarea guvernului central și crearea unei armate puternice, ceea ce l-ar fi asigurat nu numai împotriva dușmanilor din afară, dar și a samavolniciei aianilor. Nevoia acestor reforme s-a simțit, încă, din timpul războaielor dina doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Clerul, pașalele rebele, ienicerii și alte elemente reacționare ale țării se opuneau măsurilor de însănătoșire, sprijinite de oamenii progresiști din rândurile moșierimii, ofițerimii, funcționărimii și negustorimii. Când, la izbucnirea războiului cu Rusia, ultima oaste părăsi capitala, clerul și ienicerii, în frunte cu Kabacci-Oglu, provoacă în Mai 1807 o răscoală, detronând pe Selim și înălțând la domnie pe Mustafa al IV-lea (Știrea a fost transmisă din Rușciuc la București prin scrisorile lui Manuc, adresate sărdarului Dinu Cervenovodali și generalului Miloradovici, ceea ce notează protosinghelul Naum Râmniceanu, la 22 Iulie 1808. C. Erbiceanu, „Cronicarii greci cari au scris despre români în epoca fanariotă”, București, 1890, p.280). Generalul Sebastiani (Sebastiani de la Porta 1775-1851, ambasador 1806-1808, viitor ministruși mareșal), ambasadorul lui Napoleon, trădă și el interesele fostului sultan.
În Iunie 1807 Mustafa-Baiakdar a fost numit pașă și comandant al oștirii turcești. Lui Manuc, sfetnicul său principal (rapoartele agentului francez Meriage „Documente Hurmuzaki, 1885, vol.II, supl.I, p.505, 517, 536), i s-a încredințat aprovizionarea armatei, plata salariilor, întreținerea cetăților dunărene și continuarea tratativelor cu Rușii. Mirzaian căuta mereu servească mereu cauza popoarelor oropsite din Sud-Estul Europei, intervenind cu autoritate la Mustafa-Baiakdar pentru cruțarea populației băștinașe și menținerea negocierilor de pace cu Rusia. Aceasta era cu atât mai greu cu cât el avea de înfruntat numeroși agenți francezi, cari urmăreau realizarea unui vast plan de învăluire a armatei rusești, prin Balcani. Cum a reacționat Manuc la încercările Francezilor ne-o spun contemporanii, cel dintâi fiind Luca Kiriko, consulul rus din București, care confirmă, la 20 Aprilie 1807 (N.Iorga, „Studii și documente”, București, 1906, p.124), în calitatea de prizonier la Pera, salvat de Manuc, anumite declarații de mai târziu ale acestuia:
-Paharnicul Manuc, din Muntenia, în timpul domniei lui Ipsilanti Vodă era întrebuințat cu izbândă de acest domnitor în toate împrejurările critice, ca mijlocitor devotat intereselor acestui principat, ocrotit de înalta curte împărătească a Rusiei, către serhaturile vecine ale Giurgiului, Rușciucului, Nicopolei și Silistrei, în favoarea stipulațiilor întărite și prerogativelor țării. Având, după ordinul special al împăratului, de la consulul rusesc din Iași, un pașaport ca locuitor al Astrahanului, a fost confident tainic al consulului împărătesc la București, mai ales în vremurile furtunoase ale lui Mustafa-Baiakdar și Pasvant-Oglu. Prin creditul și influența sa, au izbutit boierii divanului muntean să așeze hrana și furaj pe toate punctele, unde trebuia să treacă oastea Rusiei (O notă critică a generalului Langeron, la adresa activității de aprovizionare a lui Manuc, în „Documente Hurmuzaki” vol. III, supl II, p.185); prin înrâurirea lui Manuc asupra lui Ahmet-Efendi (Administratorul moșiilor lui Mustafa-Pașa), comandantul trupelor lui Mustafa-Pașa în Muntenia, boierii acestui divan au putut să se retragă spre granița Transilvaniei, la apropierea oștirii rusești, pe care Turcii voiau să o atace; prin silințele și jertfele lui, orașul București n-a fost ars și prădat. Manuc a știut să împace mânia lui Mustafa-Pașa, pentru manifestul pe care consulatul rusesc din București avuse poruncă de a i-l transmite, în numele comandantului Michelson, din Iași, și Mustafa-Pașa, supărat de plângerile consulatului Franței, că Rușii arestaseră consulul francez din Moldova, luând în Decembrie 1806, ca represalii, pe consulul Rusiei din București (Însuși Kiriko, autorul acestui certificat) și închizându-l în cetatea Rușciucului, cu gând de a-l jertfi acestor pofte precare de răzbunare, Manuc a știut să-l izbăvească din mâinile dușmanilor, făcând să se escorteze familia lui de la București la granițele Transilvaniei. El a știut să păstreze pe Mustafa-Pașa în dispozițiile lui prielnice față de Ruși, față de Þara Românească și de domnitorul ei (Constantin Ipsilanti), părât ca devotat Rusiei; el s-a priceput să oprească râvnă acestui comandant al oștirii de la Rușciuc de a cădea asupra acestei provincii, golite atunci de trupe, și de a prăda țara pentru a duce în robie pe locuitori. El n-a cruțat nimic pentru a elibera pe chezășia sa, pe prizonierii munteni, pe cari Regeb-Aga din Orșova și alți comandanți turci îi trimiteau la Rușciuc. Combătea insinuările perfide ale francezilor, cari trimiseseră un colonel al oștirii din Dalmația, cu depeșe ale mareșalului Marmont către Mustafa, ca să primească pe teritoriul său 30.000 de Francezi, destinați a se uni cu Turcii pentru a potoli răscoala Sârbilor și a lupta împotriva Rușilor din Þara Românească și Moldova, trecând apoi în Polonia, pentru a face, pe Bug și pe Nipru, diversiuni în favoarea oștirii franceze. Într-adevăr, datorită influenței lui Mirzaian, Mustafa-Pașa s-a opus acestor tratative, încât Francezii au răspândit în Rumelia o gazetă, declarând pe Manuc în solda Rușilor, -articol reprodus în 1812 în Frankfurter Zeitung (arhiva din Hâncești).
Intensitatea luptei era cu atât mai puternică, cu cât Rușii, continuând războaiele împotriva lui Napoleon, nu dispuneau la Dunăre de forțe suficiente, ca să termine dintr-o lovitură cu rezistența Turcilor. Operațiile militare se tărăgănau, încât salvarea Þării Românești, lăsată în prada Turcilor cari se retrăgeau, devenea și mai complicată. Cu atât mai interesant este certificatul eliberat lui Manuc de Dosoftei, mitropolitul Þării Românești, la 1 Iulie 1809, la București (N.Iorga „Studii și documente”, vol. VIII, p. 127), mitropolitul îndreptând fierbinte rugăciuni pentru eliberarea patriei nenorocite, de sub jugul Turcilor, îndrăznind a crede, că mărețul și generosul monah, ilustrul Alexandru, va răsplăti și a apăra pe Manuc- binefăcătorul țării noastre.

-Manuc-Bei, din vremea nenorocită când Pasvant-Oglu, pașa din Vidin, însărcinase pe neomenosul Manaf-Ibrahim să prade această țară cu o bandă de hoți și să ducă în robie pe nenorociții români, atunci acest prieten al nostru, după stăruințele domnitorului și rugăciunile boierilor țării, a căpătat de la Mustafa-Pașa trupe, la sosirea cărora această bandă a părăsit țara și am scăpat de prăpastia, care ne amenința, numai prin înrâurirea și activitatea sa. La cea dintâi declarație de război, domnitorul Ipsilanti punându-se sub ocrotirea oștilor rusești, -țara noastră, în prada năvălirilor Turcilor dunăreni și în mijlocul oștirilor ce se războiau, copleșită de un exces de anarhie, se înfățișa în chip jalnic. Manuc-Bei, văzând această stare de neorânduială, ne-a convocat, ca și pe cei dintâi boieri, și după sfatul lui am trimis la cvartirul general al oștirilor rusești pe logofătul Varlaam, ca deputat, și am arânduit tot pentru hrana oștirilor rusești și ușurința mersului lor. Manuc-Bei a făcut și mai mult: prin influența lui oastea turcească s-a pus în mișcare cu o lună mai târziu, ca Rușii să poată câștiga vreme. Din nenorocire, Rușii întâmpinau piedici și Turcii luând până atunci Bucureștii, Manuc-Bei a adus șef al trupelor turcești din București pe prietenul său Ahmet-Efendi, care, chemându-ne, a declarat că, prietenul său Manuc-Bei, rugându-l a lua comanda orașului, ne îndemna să fim liniștiți: „Nu se va întâmpla nici un rău, nici vouă, nici țării –spunea el – poruncile care le aduc cuprind osânda la moarte și surghiun a mai multora din voi, pentru că au ajutat intrarea oștirilor rusești în această țară. Prietenul meu Manuc-Bei datorați păstrarea vieții voastre și a țării voastre. Vă jur pe legea mea că, dacă Rușii se arată cu putere, voi părăsi acest oraș fără a face cel mai mic rău, dar, știind că această declarație ar putea să-mi atragă urmări nenorocite, păziți taina și nu spuneți nimănui nimica.”
Așa ne-a scăpat de moarte, așa a scăpat țara de pradă, fără să cruțe nici bani, nici osteneli, abia cu primejdia vieții și, în loc să primească o răsplată oarecare, datorită meritelor sale deosebite, a plătit însuși o datorie de 60.000 lei, pe care țara o avea față de Mustafa-Pașa.

La 5 Ianuarie 1809 (ibidem, p.126), membrii divanului Þării Românești: mitropolitul, episcopii Râmnicului și Buzăului, M. Kretzulescu ban, C. Filipescu vistier, R. Golescu vornic, I. Ralet logofăt și C. Dudescu logofăt, mărturisesc și ei că dragomanul Manuc a arătat în mai multe prilejuri, pe vremuri furtunoase, fără cel mai mic interes, și chiar cu primejdia vieții sale, sentimentele sale binevoitoare, făcând mult bine țării noastre și neamului nostru. A dăruit 60.000 lei, pe care-i împrumutase într-o clip când vistierul țării n-avea fonduri și nu era în stare să plătească. Acum patru luni, într-o clipă foarte grea, a mai împrumutat 100.000 lei, refuzând dobânda lor de 6.000 lei. E un adevărat patriot. Care numai i se șterge din catastiful isprăvniciei și a se arăta atârnătoare de-a-dreptul de visterie, plătindu-se birul de-a-dreptul către ea, moșiile lui din Ilfov: Tâncăbești, jumătate, Dragomirești, jumătate, Pupăza și Hagi-Gheorghe. Dumnealui are dreptul de a chema străini și de a face cu dânșii slobozii pe moșii; va fi îndatorat numai a plăti pentru ei birul, numărând zece case de moșie; ei vor avea aceleași îlesniri, pe care le-au încuviințat prin aceasta locuitorilor de pe acele moșii, primirea străinilor fiind în favorul visteriei țării.

* * *

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!