Au venit fluturii
Și au luat copacii înfloriți din fața casei
Eu am zis că doar vântul le poartă zâmbetul alb departe
Dar ei plecau
Și zâmbeau.

Imi amintesc de un tei
Care a crescut cu mine, ca mine, în fața casei
Într-o zi,
Am plecat.
Zâmbeam și plecam.
Nu m-am întrebat niciodată dacă i-a părut rău.

Trăiesc atâția copaci lângă mine
Și eu nici nu îi văd...

Doar când plecăm de lângă noi,
Plecăm și zâmbim.

PS: parcările sunt minunate numai că sufletul nu poate fi parcelat