agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1974 .



Început
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ChildOfTheNight ]

2007-02-05  |     | 



Venea întotdeauna când era singură și lipsită de ajutor…de obicei apărea când noaptea era adâncă și grea, când singurătatea bântuia apartamentul gol, când întunericul o sufoca. Venea pe nesimțite dar dispărea lăsând o tăcere dureroasă. La început a pus stăpânire pe gândurile ei…apoi a simțit apăsarea în sufletul ei. În scurt timp a cuprins totul în jur.
Ziua se simțea urmărită, tot timpul cineva o privea, cineva veghea asupra ei. Noaptea acea prezență o învăluia, lua forme diferite și îi apărea în vise, tulburându-i somnul. Se simțea neputincioasă în fața acestei stări, simțea că viața i se scurge câte un pic în fiecare noapte, dar în același timp simțea că bătăile inimii accelerau cu fiecare coșmar. De fiecare dată când soarele dispărea lăsând loc lunii, apărea. Cu ochii închiși putea să simtă răsuflarea sa. Dacă îi deschidea vedea doar pereții reci care adăposteau atâtea gânduri, atâtea vorbe. Cu ochii închisi o simțea cel mai bine. Într-un târziu adormea dar nici somnul nu o putea despărți de acea prezență misterioasă. Visa lucruri lipsite de sens dar care o înspăimântau. Se visa făcând lucruri oribile, lucruri pe care în viața reală le vedea doar în filme. Se trezea înfricoșată, cu conștiința parcă mânjită de sânge. Visa chipuri desfigurate de frică, frică provocată de ea. Simțea prin vis mirosul morții, simțea sângele curgând pe mâinile ei, își simțea fiecare mușchi încordat și furie…multă furie…prea multă. Își aducea aminte de întamplări și chipuri din timpul zilei…de oameni care se uitau tot timpul ciudat la ea, de oameni pe care îi ura, și îi vedea…le vedea chipurile înecate în lacrimi, în lacrimi de durere…le auzea vocile țipând de durere. Dar nu era înfricoșată…dimpotrivă…simțea o plăcere neobișnuită…fiecare mutră distorsionată de durere îi aducea un zâmbet pe față…fiecare țipăt era un cântec melodios…și când extazul atingea apogeul…se trezea. Se trezea oripilată de ceea ce visase și refuza să creadă că ea era acea persoană capabilă de sadismul acela ieșit din comun. Își potolea gândurile și își promitea că va înceta să se uite la filmele acelea care îi influențau atât de mult imaginația. Simțea sudoarea cum i se scurgea pe frunte lăsând o urmă rece…îi era foarte frig. Îsi trăgea pătura pe cap și încerca să se liniștească…ațipea ușor…și dintr-o dată auzea ceasul deșteptător. Coșmarul acela durase o noapte întreaga…și multe alte nopți la rând.
Dar atâtea nopți stranii și atâtea sentimente copleșitoare aveau repercursiuni asupra vieții diurne. Acum nu mai vorbea, glasul ei era doar un oftat lung și înecat. Ochii împăienjeniți de atâtea vise desenau o privire pierdută în abisul nopții. Corpul îi slăbise iar puterile îi erau pe sfârșite. Obosise să lupte cu oamenii și cu rutina, nu mai dorea decât să ajungă acasă și să se culce. Dar știa ce o astepta…în fiecare noapte coșmarurile se repetau. Aceeași scenariu…oameni diferiți. Aceleași chinuri groaznice…și în final aceeași moarte. Își dorea din toată inima să înceteze dar în unele zile simțea că nu își dorește suficient de tare pentru a le face să dispară. Nu mai avea forță să se lupte cu ele…cedase în timpul bătăliei și acum parcă își vedea rațiunea moartă undeva pe câmpul de luptă. Tot ce clădise până acum în viața ei se dărâma câte un pic în fiecare noapte. Conștientiza acest lucru…conștietiza faptul că toată realitatea ei se pierdea în abisul nopții, purtată de vântul rece al întunericului, către alte lumi. Privea la toate acestea neputincioasă. Nu găsea nici o explicație logică, nu înțelegea ce era această transă în care căzuse și de ce tocmai ea…și tocmai acum. Acum când reușise să înfrangă umbrele adolescenței și când scăpase de frica obsesivă a frustrării…acum când părea și ea…normală. Își punea la nesfârșit aceeași întrebare…ce să fac? De fiecare dată lua naștere același răspuns…să cer ajutorul. Dar la cine? Jurase că nu va mai avea încredere în oameni, că nu va mai apela niciodată la ajutorul lor. De prea multe ori o dezamagiră și prea multe lovituri îndură de la ei. Dar câtă ironie…scăparea avea să fie tot la ei. Dar nu…nu, mai bine murea decât să devină iar una de a lor. Și tăcu. Nu țipa niciodată după ajutor, nu cerea niciodată nimic. Prefera să suporte coșmarurile decât să suporte oamenii. Cel puțin ele nu puteau să-i facă atât de mult rău. Sau…cel puțin așa credea.
Până într-o zi, când brusc coșmarurile luară sfârșit. În acea dimineață se trezi mai odihnită ca niciodată. Deschise ochii și se chinui să-și aducă aminte de coșmar. Dar nimic…pentru că nu visase nimic. Pentru prima dată după mult timp buzele îi schițară un zâmbet. Dar era ceva ciudat în acel zâmbet. Ceva perfid…ceva malefic. Era un zâmbet de plăcere a unei minți întunecate, a unei conștiințe încărcate. Spre sfârșitul zilei, când lumina soarelui scădea în intensitate se așeza din nou în pat, se ruga fierbinte pentru o noapte la fel de liniștită ca cea de ieri. Noaptea aceia i-a adus o zi perfectă cum nu a mai avut de mult timp…de fapt nici măcar nu știa dacă a avut vreodată o zi perfectă…aceasta era prima. Repeta cu grijă ritualul din seara trecută, cu o oarecare frică…îi era frică să nu facă ceva greșit care să o arunce din nou în brațele coșmarurilor. Adormi repede…prea repede. Dar se trezi brusc la miezul nopții…cineva o striga. O striga cu disperare, cu patimă. Era țipătul unui om în agonie, a unui om care vedea moartea în fața ochilor. Acum era trează și înca mai auzea țipetele…se înmulțiseră și parcă veneau din toate colțurile apartamentului. Scădeau din intensitate…acum erau doar șoapte…dar șoapte care îi scăldau în sânge urechile…duse mâna la cap și încercă să și le astupe dar șoaptele deveneau mai apăsătoare…încerca să țipe dar gura ei nu reuși să producă nici un sunet. Dădu pătura deoparte și se ridică din pat…voia să fugă dar nu știa încotro…Văzu balconul…acolo ar putea să țipe după ajutor…era sigură că cineva va sări să o ajute. Deschise ușa și cum făcu primul pas simți un lichid rece pe talpa piciorului. Îsi lăsă privirea…roșu…totul era roșu…urmărea un fir subțire al izvorului roșiatic care se prelingea încet pe covor. Era hipnotizată de curgerea lină a acestuia…într-un târziu își ridică privirea din pământ și se uită în jurul ei. Crezu că retrăieste timp de câteva secunde fiecare coșmar…nu își explica altfel prezența fiecărui chip pe care îl visase în balconul ei. Se zbătea să se trezească la realitate dar nu reușea…fiindcă aceea era realitatea. Singura ei realitate. Căzu în genunchi cu gura încleștată de frică…apoi un urlet animalic spărgea tăcerea nopții…și din nou întuneric și tăcere.
Se simțea imobilizată…simțea că nu putea să se miște…nu știa dacă era bine să deschidă ochii dar simțea multă lumină. Își luă inima în dinți și își spunea că nu îi va putea ține închiși la nesfârșit…și cu emoțiile unui copil care primește un cadou îi deschise încet. Se simtea orbită de atâta lumină. Avu nevoie de câteva minute pentru a putea vedea totul clar. Se uită în jur. Era într-o încăpere strâmtă, mult prea luminată, cu pereții mult prea albi. Nu era nimic împrejur decât un pat…și ea…legată de acel pat.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!