agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2013 .



bagatelă cu yucca și lebede
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [porte-bonheur ]

2007-01-14  |     | 



Două lucruri mărunte îmi măcinau mintea, imediat ce m-am instalat regulamentar în scaunul de la mijlocul avionului: pomul meu din dormitor și lebedele ce se aciuiseră de câteva luni, laolaltă cu păsăretul pestriț, pe niște plauri ale fluviului Po, exact în fața casei mele. Plecaserăm de ceva timp, așa că îmi făceam griji pentru ele, chiar îi vorbisem soțului meu despre asta. Nu m-a privit ciudat, nu a zâmbit cu subînțeles... dimpotrivă.

Nu-i nimic special, toți avem acasă plante care luminează și înfrumusețează atmosfera, ca să nu mai pomenesc de cei mai norocoși—cu grădină, în care robotesc atunci când au răgaz, plină de petunii și zorele, regina nopții și stânjenei. Ori ceilalți care, în fiecare toamnă, scutură nucul bătrân, astfel încât se încinge o căutare asiduă prin buruieniș după fiecare poamă căzută. Mai târziu, urmează culesul gutuilor ce se încăpățânează să înfrunte vremea rea, stând cuminți pe ramurile golașe, într-o pioșenie remarcabilă.
Dar acum vă întreb: câți aveți în dormitor un copac de peste 3 m înălțime?

A fost odată, acum mai bine de douăzeci de ani, un fir de pom abia răsărit, fragil și dornic să trăiască, ce aștepta un prieten să-l ia acasă și să-l ajute să se facă mare. Și n-a trecut mult, și a ajuns în grija cuiva iubitor ce avea sa-i devină mai mult decât atât, aproape un tată. A primit dragoste, un loc luminos și toate celelalte trebuincioase. Și creștea flăcăul nostru mândru, înalt, cu ramuri groase și pline de frunziș—încât stăpânul s-a văzut nevoit să-l învețe arta de a se lăsa un pic tuns, un pic ras... și asta de cel puțin 10 ori în toți anii ăștia. Ba l-a învățat și dormitul afară, sub stele căzătoare, în nopțile albastre de vară; chiar și bucuria unei ploi, și bătaia vântului, nu întotdeauna blândă. Și încă ceva: să fie primitor cu cei care-i calcă domeniul de pământ afânat, iar el l-a primit să stea alături, să viseze în lungile ierni, pe cel mai alintat motan—Henry! Dar cel mai greu pentru pomul nostru a fost să învețe să călătoreacă, să schimbe case și vecini, țări și climate.

Nu i-a fost ușor să facă asta, credeți-mă! Prin câte tir-uri a fost înghesuit, de câte ori a trebuit să i se schimbe "ghiveciul"... Dar de acum era mare, rezista stoic, și îl puteam lăsa singur pentru mult timp. Vara trona în balcon, plin de vrăbii, și se înălța văzând cu ochii. Primul indiciu că ne apropiem de casă era silueta sa impunătoare, pe care-o zăream de hat departe, din goana mașinii. Iar când vremea se înrăutățea, prima grijă era să-l aducem înăuntru, lângă noi. Suferea puțin, îi lipsea și lui căldura soarelui, dar își revenea rapid și se
bucura să ne știe aproape.

Dacă aș spune că ne salutăm, vorbim și respectăm, m-ați crede?
Sau dacă v-aș spune că mă doare sufletul că se apropie o nouă mutare, și asta înseamnă că, fără a-l "mutila" iarăși, nu-l vom putea urni? Și nici să-l părăsim nu ne îndurăm, doamne ferește! Vom găsi, cu siguranță, o soluție, yucca al nostru este membru al familiei, iar aceasta trebuie să rămână întreagă. N-ar fi la fel fără el...

Cealaltă poveste privește un cuplu de lebede. Într-una din zilele verii trecute, am crezut că visez când am privit pe fereastră: doi îngeri pluteau pe apa curată și liniștită a fluviului Po! Un vis alb înaripat coborâse printre oameni, să le arate că miracolul există acolo unde te aștepți mai puțin, că frumosul este peste tot, doar să deschizi ochii și să-l vezi.
Câtă grație, ce armonie, și câtă iubire! Întotdeauna el este foarte atent cu a sa consoartă, îi deschide drumul, o călăuzește. Nu ciugulește din pâinea oferită de oameni până nu vine și ea. O curtează non-stop, își freacă gâtul lung de cel al reginei... o sărută, ai zice, când își apropie ciocurile. Asemenea unui cuplu princiar, lebedele trec maiestuos pe luciul apei, urmate de alaiul păsăresc, mândru la rându-i de acest rol. Este un spectacol unic, dătător de liniște și speranță de viață.

Mi-am făcut un obicei din a le oferi bucăți de pâine, de fapt, de a-mi oferi mie însemi un moment de relaxare, de refugiu în afara monotoniei și stresului. Mă simt minunat când le văd acolo, picotind printre ierburile puține, sau tăind apa în amonte. Au devenit de ceva vreme un alt reper al dimineților mele, ori chiar al vieții. Dacă ele rezistă împreună, dacă-și sunt așa credincioase, noi de ce n-am putea să conviețuim frumos și uniți în fața atâtor încercări?
Nu degeaba trebuie uneori să învătăm și de la ceilalți din jur, fie chiar păsări!

Astfel, mă rog ca lebedele să rămână pe teritoriul din fața casei, să fiu sigură că, atâta vreme cât ele își duc traiul în liniște, e pace. Și iubire.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!