(miniscenariu umoristic numai și numai pentru Simona)




(Suntem într-o sală de teatru sau un cinematograf, eu prefer prima varianta, șușoteli, comentarii, scad ușor luminile, ceea ce înseamnă că se captează atenția publicului - vom vedea la vizionări - se aude ușor cortina și o goangă bate gongul.
In stânga se observă un pat de lemn cu un copil adormit în el, o mobilă stil rococo, pe pereți decorațiile personale ale copilului, un set de trei măști, un perete glasvand, ușa, și ea din sticlă opacă, cu ramă din lemn decorată. La masă, mătușa și o vecină bârfind despre drăgălașul și leneșul ei nepoțel care doarme până spre amiază.)

-Ce drăguț îi, tu!
-Mai încet, să nu se trezească, a sta azi-noapte și a scris scrisori, s-a obosit sărăcuțul.
-Dar le-a trimis?
-Nu, sunt scrisori amânate, că e cam rușinos, tu. Auzi, nu știu ce să mă fac cu el că nu vrea nicicum să mănânce.
-Poate dacă am chema și alți copii i s-ar face poftă și lui, ce zici?
-Bună idee. Auzi, sună un claxon, ia să vedem cine-o fi la poartă. A, domnișoara Simona, ați venit la Romică? Drăgălașul de el, încă nu s-a trezit, dar mă duc chiar acum să-l deștept. Romeo, Romeo, tată, hai că ai musafiri, trezirea scumpete.
-Ce, cine, cine a venit? (strigă Romeo buimac, cu ochii lipiți, sărind la ușă să o închidă)
-Surpriză! Domnișoara Simonica.
-Stai, stați! (și fugi la perete de unde smulse cu grabă o mască; și-o prinse de față însă spre ghionul lui apucă masca de gaze)
-Intră Simonica, ia uite-l pe Romeo. Da de ce ți-ai pus masca asta mamă, poți să respiri în ea? Mă duc să nu vă mai deranjez puișori.
-Da. (însă la fiecare vorbă, Romeo trebuia să-și îndepărteze ușor masca din dreptul gurii, ca să i se perceapă vorbele)
-Salut Romeo!
-Salut Simona! (și își plesni una peste gură cu masca, gest care avea să-i devină obișnuit în conversația ce avea să urmeze; în sfârșit își trase din nou masca de pe gură și începu:
-Eu nu vă tutuiesc vă spun dumneavoastră, domnișoară,
mi-ați lăsat o adresă aseară
să vă caut și să ne-întâlnim
să mai punem țara la cale,
să mai bârfim…
Ce să vă zic, că mi-e frică
să vă invit la o gustărică,
nu, pur și simplu vă ocolesc,
pentru că eu sunt băiat simplu,
de la țară,
sunt cam modest, nu prea am școală
(și mint)
dumneavoastră îmi spuneți că mă alint…
așa, deci, vă spuneam că-s de la țară,
că-s cam aiurea, nu-s frumos…
-Hai că te-am văzut în poză, ești haios!
-Ce să vă zic domnișoară?
-Așa, ziceai că ești de la țară.
-Da. Și n-am pălărie și baston
sunt cam țăran, vă zic, nu-s domn,
și-mi bate vântu-n buzunare…
-Fac eu cinste, măi țărane,
hai că dau o prăjitură…
-Nu pot, intru-n schimb de tură…
-Ce-i cu tine, măi Romică?
-Nu știu, tremur și mi-e frică.
-Îi fii cumva un nesimțit?!
-Nu domnișoară, am glumit.
Poate-mi cânți ceva la pian…
-Tu ești gazda, nu fi mitocan!
-Să fie ceva J. Brel?
-Nu măi Romică, ceva mai rebel;
eu nu știu ce să mă fac cu tine.
-Nici eu nu știu, că nu mi-e bine,
aș vrea să vă spun ceva
dar cred că mă veți înjura…
-Dă-ți masca jos de pe față!
-Nu pot, că-mi cade din cap mătreață.

(Și Simona, făcându-i-se milă de repetatele plesnituri ale măștii lui Romeo peste amărâta-i gură, se ridică, se duse la el și îi trase, cu energie jos masca de pe față)

-Doamne ferește! Ești caraghios!
-V-am zis domnișoară, că nu-s frumos…
-Ești interesant, semeni cu mine…
-V-aș fi zis, da-mi era rușine.
-Bine, hai, du-te la culcare!
-Mă duc, că vreau să mă fac și mai mare.
-Tanti, eu vreau să mă duc de-aici.
-Romică nu-nțeapă, el nu e arici!
-Simona, n-am vrut să te superi
-Cumpără-i Romică un buchet de nuferi.
-Dar parcă tot nu-nțeleg ceva…
-Las-o baltă și nu mă-ntreba!
Noi doi putem fi prieteni buni
Dar nu iubiți și nu nebuni
Două rățuște albe pe lac
Tu: mac-mac și eu: uac-uac.



Cortina, deocamdata.