poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1693 .



Ectenia mare
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Preot_Florin_Botezan ]

2007-01-03  |     |  Înscris în bibliotecă de Nicole Chinez




Ectenia mare (I)

Mărturisirea solemnă că Sfânta Liturghie este intrarea Bisericii în Împărătia lui Dumnezeu împlinită prin binecuvântarea mare este urmată de o succesiune de cereri cunoscute sub denumirea de ectenia mare. Provenind din limba greacă de la cuvântul ektenhs, o, h, care înseamnă întins, prelung, stăruitor, termenul de ectenie desemnează, în limbajul liturgic românesc, o rugăciune prelungită sub formă de îndemnuri stăruitoare la rugăciune adresate de preot sau diacon credincioșilor la care acestia răspund invocând mila lui Dumnezeu, îndemnuri încheiate cu slăvirea lui Dumnezeu de către preot în numele tuturor . Prima ectenie a Sfintei Liturghii se numește mare comparativ cu ecteniile mici care reprezintă o prescurtare a ei.

Ectenia mare este rugăciunea lui Hristos către Tatăl dăruită Bisericii

Specifică începutului slujbelor, ectenia mare este o rugăciune atotcuprinzătoare care îmbrătisează întreaga lume, este rugăciunea lui Hristos însusi către Tatăl Său dăruită nouă, descoperind rugăciunea Bisericii ca "lucrare de obste" (liturghie) în cuprinsul ei cosmic și universal . Ea ne scoate din particular și ne introduce în constiinta eclesială (bisericească) ajutându-ne să ne detasăm de egoism potrivit poruncii lui Hristos: "să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti"(Matei 22, 39). Este împlinirea îndemnului Sfântului Pavel de a face "cereri, rugăciuni, mijlociri, multumiri pentru toți oamenii"(I Timotei 2, 1) fără a fi o simplă rugăciune a unei grupări omenesti ci rugăciunea lui Hristos Însusi căci "unul este Dumnezeu, unul este Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni, omul Hristos Iisus"(I Timotei 2, 5). Noi ne rugăm în Hristos și El, prin Duhul Său Sfânt se roagă în noi cei adunati n numele Lui: "si pentru că sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!"(Galateni 4, 6).

Doamne miluieste!

Toti cei prezenti în biserică participă la această rugăciune: preotul sau diaconul adresează succesiv credincioșilor îndemnurile spre rugăciune învătându-i astfel ce să ceară iar acestia răspund înăltând spre Dumnezeu o scurtă dar profundă rugăciune: "Doamne miluieste !" . Este o invocare a milei lui Dumnezeu făcută cu nădejdea dobândirii cererilor nu pentru meritele lor ci pentru milostivirea lui Dumnezeu. Nu este o "milogeală" nedemnă de om, cum afirma Nitzsche, căci Dumnezeu nu-si arată mila în gesturi de stăpân dispretuitor ci în participarea la dimensiunile noastre, la durerea noastră, prin asumarea Crucii și în valoarea ce ne-o dă făcându-Se om ca noi în veci . Ceea ce cerem în primul rând, mereu și mereu, prin această rugăciune, este Împărătia lui Dumnezeu căci mila lui Dumnezeu înseamnă dăruirea Împărătiei Sale, unicul lucru de trebuintă.

Cu pace Domnului să ne rugăm este îndemnul de început care ne învată cum trebuie să ne rugăm și anume "în pace" (traducerea exactă a grecescului en eirhnh) înțelegându-se prin aceasta pacea ca o stare a sufletului și nu ca ceva adăugat din exterior. Pacea sufletului nu poate să o aibă decât cel cu cugetul curat. "Unui cuget tulburat îi este absolut cu neputintă să se apropie de Dumnezeu deoarece îl împiedică însăsi natura tulburării. Pe când pacea face totdeauna din mai multi unul, tulburarea dimpotrivă împarte pe unul singur în mai multi; cum am putea atunci să ne asemănăm lui Dumnezeu, Cel unul și simplu?" . Numai pacea sufletului ne dă posibilitatea de a fi în pace unii cu altii și de a ne unii astfel în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Dar temelia păcii adevărate este Crucea lui Hristos căci El a omorât prin Cruce vrăjmăsia din lăuntrul nostru și dintre noi "binevestind pace, vouă, celor de departe și pace celor de aproape"(Efeseni 2, 16-17). "El este pacea noastră"(Efeseni 2, 14). Așa dar pacea noastră este o pace "de sus", de la Dumnezeu, pe care o invocăm în prima cerere propriu-zisă a ecteniei mari:

Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm! Pacea de sus este tocmai Împărătia lui Dumnezeu, dobândirea ei însemnând mântuirea sufletului (care, în limbaj biblic, exprimă omul în întregimea lui). Această cerere este o concretizare a îndemnului Mântuitorului de a căuta mai întâi Împărătia lui Dumnezeu și dreptatea lui (Matei 6, 33) cu încrederea că toate celelalte pe care le vom cere în conținuare se vor adăuga nouă. "Pacea de sus" este dreptatea lui Dumnezeu, rodul eliberării de patimi și al dobândirii Duhului Sfânt, este "pacea lui Dumnezeu care covârseste toată mintea"(Filipeni 4, 7) pe care Domnul a dat-o sfintilor săi apostoli înainte de a se sui la Tatăl zicând: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoseze"(Ioan 14, 27). Dar noi nu cerem numai pentru noi "pacea de sus" ci ne rugăm în conținuare :

Pentru pacea a toată lumea - pacea lui Hristos să cuprindă întreaga lume, sălăsluindu-se în inimile tuturor, pentru ca toți să se bucure de cunoasterea Împărătiei lui Dumnezeu.

Pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici - Biserica este una pentru că Adevărul este Unul și este Hristos iar Hristos are un singur Trup, o singură Mireasă. Credem și mărturisim că această unică Biserică este Biserica Ortodoxă care fiintează în lume în chipul Bisericilor Ortodoxe locale. "Biserica locală ca entitate având un statut eclesiologic plenar este dioceza episcopală". Bisericile locale trebuie să se afle în comuniune deplină între ele. Această comuniune, pe lângă mărtirisirea aceleiasi credinte și existenta unor structuri care facilitează comuniunea, se manifestă în aceea că problemele și preocupările tuturor Bisericilor locale fac obiectul rugăciunilor și responsabilitătii active ale fiecărei Biserici locale în parte. În acest sens, în ectenia mare, ne rugăm ca Bisericile Ortodoxe locale să aibă starea cea bună înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor mărturisindu-L pe Hristos și Împărătia Sa.

Si pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm ! - Departe de a fi o rugăciune "ecumenică" pentru unirea diverselor confesiuni creștine (textul grecesc este clar în această privintă), cererea se referă la unirea "fiilor lui Dumnezeu cei împrăstiati"(Ioan 11, 52) în Biserică pentru "ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și acestia în Noi sa fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis"(Ioan 17, 21).

Pentru sfântă biserica aceasta și pentru cei ce cu credintă, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm! - Îndreptându-ne rugăciunea spre comunitatea concretă care se adună pentru slujirea Sfintei Liturghii în locasul respectiv, această cerere ne îndeamnă și la un examen de constiintă punându-ne înainte conditiile participării autentice la slujbă și anume credinta vie, evlavia ca dreaptă asezare înaintea lui Dumnezeu și frica lui Dumnezeu cea mântuitoare care este începutul a toată întelepciunea (Psalmul 110, 10; Pilde 1, 7)

Pentru Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [pentru (Înalt-) Prea Sfintitul (Arhi-) Episcopul (și Mitropolitul) nostru (N)], pentru cinstita preotime și cea întru Hristos diaconime, pentru tot clerul și poporul, Domnului să ne rugăm! - Este rugăciunea pentru Biserica locală din care facem parte în care episcopul este elementul unificator în calitate de chip al lui Hristos înconjurat de preoti, diaconi, clerul inferior și popor, alcătuind împreună Trupul lui Hristos. "Cu totii urmati pe episcop după cum urmează Iisus Hristos pe Tatăl, ne îndeamnă încă de la începutul secolului al II-lea Sfântul Ignatie Teoforul, iar pe preoti ca pe Apostoli; pe diaconi respectati-i ca pe porunca lui Dumnezeu" Episcopul este cel ce prezidează de drept orice adunare euharistică, în aceasta constând de fapt misiunea sa esențială în Biserică, preotul fiind doar un împuternicit al său în parohie, dator să facă ascultare de ierarhul său. Pomenirea episcopului împreună cu clerul și cu tot poporul ne aduce aminte de acest lucru la fiecare Sfântă Liturghie, slujba în care comunitatea locală realizează și revelează Biserica în plenitudinea sa.

Ectenia mare (II)

Ectenia mare ne învată ierarhia creștină a valorilor îndemnându-ne să ne rugăm mai întâi pentru dobândirea Împărătiei lui Dumnezeu (pacea de sus și mântuirea sufletului) și pentru Biserică. Dar rugăciunea îmbrătisează apoi viața întreagă ("toate celelalte" - Matei 6, 33), chiar și sub aspectele ei materiale, mărturisind prin aceasta că "toată darea cea bună și tot darul desăvârsit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor" (Iacov 1, 17). Astfel, în cea de a doua parte a ecteniei mari ne rugăm pentru conditiile exterioare ale vieții, ca acestea să ne permită o vietuire duhovnicească.

Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii tării noastre, pentru mai marii oraselor și ai satelor și pentru iubitoarea de Hristos oaste, Domnului să ne rugăm. "Creștinii locuiesc în lume dar nu sunt din lume", "se supun legilor rânduite de stat dar prin felul lor de viată biruiesc legile" se afirmă într-una din primele scrieri creștine . Ca locuitori în lume, de-a lungul întregii istorii, creștinii au căutat să împlinească îndemnul scripturistic de a se supune "înaltelor stăpâniri" (Romani 13, 1) chiar și în vremuri de prigoană, dând Cezarului ce-i al Cezarului (Matei 22, 21; Romani 13, 7), fără însă a face compromisuri dându-i Cezarului cele ce se cuvin lui Dumnezeu. În acest sens Biserica se roagă pentru conducători ca acestia să asigure cadrul necesar desfăsurării lucrării ei mântuitoare, cu atât mai mult cu cât suntem datori să-i iubim și să ne rugăm pentru toți oamenii, chiar și pentru vrăjmasi.

Rugăciunea pentru conducători este asadar o parte firească a ecteniei mari, nedepinzând de vrednicia celor ce detin puterea în stat. Înteleasă în mod gresit, mai ales de către cei din afara Bisericii, ca o formă de obedientă fată de autorităti, rugăciunea pentru conducători a fost înlocuită, imediat după Revolutia din decembrie 1989, cu rugăciunea pentru popor și armată. După câtiva ani de confuzie în acest domeniu, s-a reintrat în normalitate prin stabilirea de către Sfântul Sinod a actualei formule, similară celei folosite de Biserica Greacă, în care ne rugăm pentru popor, pentru conducătorii tării și cei locali și pentru armata care asigură păstrarea ordinii de drept și apărarea tării.

Pentru sfânt locasul acesta, tara aceasta, pentru toate orasele și satele și pentru cei ce cu credintă vietuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm. "Ce este sufletul în trup, aceea sunt creștinii în lume. Sufletul este răspândit în toate mădularele trupului, iar creștinii în toate orasele lumii � dar ei tin lumea" . Precum sufletul dă viată trupului, rugăciunea Bisericii tine lumea. Cererea de mai sus este o expresie a rugăciunii Bisericii pentru întreaga lume și pentru toți oamenii începând cu cei în mijlocul cărora trăim. Acest lucru este și mai evident în forma originară a acestei cereri, păstrată de Molitfelnic la rânduiala sfestaniei, în care ne rugăm "pentru orasul și tara aceasta (deoarece pentru locasne-am rugat mai înainte), pentru toate orasele și satele și pentru cei ce cu credință viețuiesc într-însele".

Pentru bună-întocmirea văzduhului, pentru îmbelsugarea roadelor pământului și pentru vremuri pasnice, Domnului să ne rugăm. Alcătuită într-o vreme când îndeletnicirile oamenilor erau legate direct de starea vremii și de rodnicia pământului, este o cerere pentru conditii prielnice ca să ne putem bucura de roadele muncii noastre. Prin aceasta recunoastem necesitatea efortului propriu în asigurarea existentei ("dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce" - I Tes. 3, 10), dar mărturisim în acelasi timp că fără ajutorul lui Dumnezeu toată osteneala noastră este în zadar. În zilele noastre, când multi, orbiti de progresul tehnologic, au ajuns să nu-si mai pună încrederea în Dumnezeu ci în tehnologie, această cerere ne îndreaptă mintea și inima spre Dumnezeu, singurul care poate da sens ostenelilor noastre dăruindu-ne ploi și soare la vreme potrivită, belsug de roade ("nici cel ce sădeste nu e ceva, nici cel ce udă, ci numai Dumnezeu care face să crească" - I Cor. 3, 7) și pace în lume ca să ne putem bucura de aceste roade.

Pentru cei ce călătoresc pe uscat, pe ape și prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiti și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm. Ne rugăm acum pentru toți cei care din binecuvântate pricini nu sunt împreună cu noi la Sfânta Liturghie dar care, aflati în situatii deosebite, au în mod special nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Împreună alcătuim Trupul lui Hristos și, de aceea, îi purtăm pe toți în inima și în rugăciunile noastre potrivit îndemnului Sfântului Pavel: "Aduceti-vă aminte de cei închisi, ca și cum ati fi închisi cu ei; aduceti-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât și voi sunteti în trup" (Evrei 13, 3).

În conținuare Liturghierul românesc cuprinde precizarea că aici se pot adăuga cereri speciale. Totusi, având în vedere caracterul de rugăciune atotcuprinzătoare pentru întreaga lume al ecteniei mari, credem că este preferabil a nu se adăuga decât, cel mult, cereri cu caracter general și în nici un caz pomeniri nominale. Cererile speciale sunt specifice ecteniei întreite, rugăciunea în care Biserica se apleacă spre trebuintele deosebite ale fiecăruia.

Pentru ca să fim izbăviti noi de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm. Ca o concluzie a cererilor care se referă la conditiile exterioare ale vieții, ne rugăm ca noi, cei ce ne-am adunat la Sfânta Liturghie, noi cei din Biserică, noi oamenii, să fim scăpati de toate necazurile, de mânia lui Dumnezeu, de primejdiile și nevoile ce le atragem asupra noastră datorită păcatelor.

Apără, mântuieste, miluieste și ne păzeste pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău. Adresată de către preot, în numele comunitătii, direct lui Dumnezeu, este concluzia și sinteza întregii succesiuni de cereri cuprinse în ectenia mare. Ne rugăm lui Dumnezeu ca în dar, cu harul Său, și nu pentru vreun merit al nostru (Romani 3, 24) să ne apere de vrăjmasii văzuti și nevăzuti, să ne mântuiască dăruindu-ne Împărăția Sa prin mila Sa și să ne păzească de tot răul și de căderea în ispită. Este strigătul plin de încredere al copiilor către părintele lor evocând imaginea biblică a păsării care îsi ocroteste puii sub aripile sale (Psalmii 16, 8; 56, 2; 60, 4; 62, 8; 90,4; Matei 23, 37).

Această cerere este distinctă de cea precedentă ("Pentru ca să fim noi izbăviti �"), practica unirii celor două fiind gresită deoarece denaturează sensul lor lăsând să se înteleagă că invocarea harului lui Dumnezeu o facem numai pentru a scăpa de greutătile exterioare. De altfel ecteniile mici vor păstra, în conținuare, după îndemnul de a ne ruga "în pace", numai această ultimă cerere sintetică și conclusivă care se împlinește în îndemnul final de a ne asuma vocatia de jertfă după modelul Maicii Domnului și al tuturor sfintilor:

Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfintii pomenindu-o, pe noi însine și unii pe altii și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. Despărtită în două în ultimele editii ale Liturghierului românesc, formula corectă (asa cum o regăsim în Molitfelnic) este cea redată aici, mai precis "Pe Prea Sfânta � Fecioara Maria cu toți sfintii pomenindu-o �" deoarece primul aliniat este o argumentare pentru cel de al doilea.

Împlinind prin Sine totul, fiind Viata însăsi, Hristos a acceptat starea de jertfă curată pentru ca, intrând la Tatăl Lui în această stare, să ne introducă și pe noi adunati în Sine sau sălăsluit El însusi în noi . La rândul nostru, aducând la altar pâinea și vinul care ne simbolizează viața am mărturisim că venim la Sfânta Liturghie pentru a ne dărui lui Dumnezeu, făcându-ne părtasi jertfei sale mântuitoare. Ectenia mare ne reaminteste această necesitate a dăruirii, a jertfei în care ne regăsim libertatea și ne împlinim vocatia umană.

Să ne dăruim pe noi însine lui Hristos căutând să facem din porunca Lui singura lege a firii noastre. Să ne dăruim unii pe altii lui Hristos, în iubire, dăruindu-ne mai întâi unii altora ("îndemnati-vă și ziditi-vă unul pe altul" - I Tes. 5, 11). Să încredintăm toată viața noastră lui Hristos "cu toate necazurile, tristetile, bucuriile, lipsurile, prigoanele, relele, năpastele, nedreptățile omenesti, ispitele, bolile, ostenelile" . Acestea sunt îndemnurile finale ale ecteniei mari și ale ecteniilor mici la care credincioșii răspund : "Tie Doamne!".

Dar, din cauza egoismului care ne stăpâneste, jertfa este dificilă, este un act eroic presupunând suferinta, călcarea pe mândrie. De aceea o pomenim pe Maica Domnului împreună cu toți sfintii cerându-le ajutorul ca unora care s-au dăruit cu totul lui Dumnezeu și prin aceasta au dobândit sfintenia. În mod deosebit o invocăm pe Maica Domnului care a încăput în ea în mod desăvârsit pe Fiul lui Dumnezeu întrucât i s-a dăruit în mod desăvârsit, numindu-o pentru aceasta "Preasfânta, curata, preabinecuvântata, slăvita, stăpâna noastră" iar credincioșii se alătură pomenirii ei cu cererea "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu miluieste-ne pe noi". Invocarea Maicii Domnului și a sfintilor scoate în evidentă solidaritatea în rugăciune a Bisericii ceresti și a celei pământesti.

Ectenia mare se încheie cu afirmarea solemnă că ne rugăm și I ne dăruim lui Dumnezeu pentru că Lui I se cuvine "toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor".

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!