a privi pe cineva plângând... intri în intimitatea cuiva... întorci capul... prea mult pentru tine, nu-i așa?
știi măcar de ce plâng? pentru că am ajuns să trăiesc prin tine... ochii tăi mi-s ochi; degetele tale sunt raze-mi către lume. și din toate astea cât am rămas eu? cât din dimineață e privirea ta? și cât... o doamne cât din tine îmi întoarce gândurile? iar tu, tu nu mă vezi, nu mă auzi, nu mă cunoști. sunt literele ce se scurg din mine, ca suflete pereche, căutări fără de glas. o eu văzută din unghiurile de diamant ale unei minți înghețate. mi-am pierdut șirul de zile pe șirurile tale infinite, și cântecul în glasul tău. tot ce fost-am odată, nu mai sunt eu. eu cândva eram un zbor, un hotar nemărginit, azi rămas un gard rupt, uitat și pribegit; o iarnă nesfârșită în mijloc de nesfârșit priveghi, un cânt albastru plâns ca o cunună pe creștetul tău.
și deci adio eu, adio tu. fără-nceput făr' de sfârșit. ură și descânt.