rătăcesc printre mormane de piatră sfărâmată în dinți. Piatră din ziduri de încăperi nupțiale din care fug pe-nserat să-mi caut piatră de mușcat. Trasă de-un albastru. Albastru întunecat. Dimineața mă-ntorc cu brațele pline în vechiul castel. Verde-mat.
albastrule, cheamă pietrarul din sat să-mi deschidă pământul, să-mi scot rădăcini de pietre de sfărâmat. Am visat că mă aflu pe-un morman de mușcat. Așa că nu mai plec pe-nserat. Voi sta cocoțată în patul de piatră așteptând pentru prima dată. Prințul din țara Albă de Piatră. El știe a urla din piatra de piatră. Piatrăăă...Piatrăăă...
ah, dar nu știu ce să fac cu mormanul din camera mea. Albastrule, ascunde-l în mine. El nu trbuie să știe că eu recunosc mușcătura de piatră. Lasă-l să creadă că doar el e mire de piatră. Iar eu sunt mireasa de...mireasa...mireasa...albastrule...am uitat!