Soarele-si tragea, obosit, ultimele raze arzatoare de pe fruntea urbei uitata in locasu-i de o viatza...Sarmani muritori priveau hliziti la patul insangerat in care El..gigantul lumii noastre stramte..isi odihnea trupul impodobit de ere...
Fantomaticele cadavre ale trunchilor de tei...tresareau in mantia gri in care se-nvelea orasul prafuit si uscat de seceta ce adapa tarana...copii cu fetele murdare si trase isi cautau sfarsitul jocului cu o infrigurare nebuna...gandind la borsul de taitei pe care parintii lor il trudesc la o taraba ruginita.
Flacai si mandre se afunda-n ceatza neagra a noptii...cautand acele colturi unde inlantuindu-si trupurile in imbratisari natange...nadajduiesc simtiri divine.
Si viata-si continua mersu taraganat pe plaiurile cenusii ale unui oras strivit de mediocritate...un oras in care valurile aduc alte valuri...iar noi stam si privim ingandurati la orizontul d-unde moartea ar fi trebuit sa vina.