De fiecare dată când apari în prag
eliberez umbra
îmi netezesc hainele și cele câteva rugăciuni spuse

te întâmpin cu palmele atrofiate
ca un semn de întrebare
mă fac că nu aud
tu numeri printre stații de tramvai
ce a mai rămas
din bătăile inimii

moartea ne numără viețile

La lumină
decupați din corpurile acestea obosite
tu, o încăpere cu geamuri de unică folosință
eu, împânzind zidurile
mă furișez înăuntru

verde