când ne întâlnim, tu stai pe bucata ta de iarbă și eu pe a mea, împărțim același aer dar respirăm separat
ca și cum am trăi același moment
pe două continente diferite. vorbim laolată, deci nu poate fi vorba de o conversație
nu ți-am răspuns la nici o întrebare, așa cum de altfel nici nu mi-ai pus vreuna
căci ar fi însemnat să devenim "intimi", adică să trăim un minut în același univers
pe aceeași bucată de iarbă.

știi și tu, ca și mine, că acest lucru e imposibil
acum
după ce am stabilit granițe foarte stricte, în fața cărora ne odihnim resemnați.
atunci când nu ne apărăm cu cuvinte, pretexte și întâmplări, deși nici unul nu mai atacă de mult.
așa că...tot mușcam din aer, să-l poți primi înjumătățit și, flămând, să mă cauți.
nu te-aș ierta. sau nu te iert.
așa că, mai bine renunț. când încă în retină exiști de parcă-ai fi al meu.