Privesc printre dungile ce-mi străpung universul meu, inimă
La tine, tu steaua mea
Dar ești departe de iubirea noastră
Căci eu, zac între ruini de var.

Cu gândul tot la tine
Eu mă întind pe patul de scândură
îmbrățișez fața ta; de lapte
și inima ta, o vreau lângă mine.

Plâng uneori și-mi împrăștii nebunia
Pe zăbrelele și pe pereții duri
îmi retez răsuflarea, cu o pernă
și pe urmă pe jos, zac nebun.

Ce departe e toată viața mea
Acum, cănd sunt închis în mine
Te-am pierdut de dragul meu
și te pierd din nou, doar pe tine.

Când voi revedea din nou lumina soarelui cald
Tu vei fi departe de mine
Iar eu voi tot zăcea
Cu gândul înainte-n noapte la tine.

și-atunci cănd vei fi prea departe
Ca să te mai pot să te ating
Eu voi plânge-n noapte
Zăcând, singur, prins între ruine
Găndindu-mă doar la tine -