Pleacă-te, și-a spus noaptea spre cer
și lasă-mi două brațe, pe care să le dăruiesc unui copil
Ce simte singurătatea, aproape de el, nestingherit.

Ce dacă sunt reci, aceste două mâini?!
Iubirea, le va face, să se-ncălzească oricum,
Ce dacă sunt prea calde, și l-ar putea să-l ardă.
Cu siguranță, frigul nu-i va mai fi, cuibărit în brațe.
Ce dacă îl vor strânge fără să-i mai lase suflare,
îl vor proteja, două mâini, o mamă.

Cu siguranță, va simți ca-nviat, dintre cei duși,
Se va simți iubit și nimeni, nu-l va mai ocoli,
Se va simți copil, și-atunci, va simți,
Cum două mâini; o mamă, îl vor iubi.

Un chin, ce pentru al său suflet se va sfârși
Un chin, ce-l va uita, când va ști iubi,
Pe cele două maini, ce-l vor strânge la piept, printre lacrimi vechi,
Pe-aceea, care i-a dat lumină, două mâini, o mamă, ce l-a pierdut și acum
După ,atâta timp pierdut și regasit.