Pașii imi sunt leneși
pe nisipul de culoarea mierii
simt această zi de neliniști și tristeți
gânduri care se fugăresc
unele pe altele
lasând să ardă
un gol în suflet
încât aerul fierbinte de iulie
devine vizibil, solid aproape.
Zi cu vorbe între veghe și vis
dor lung... până la tine.

Cu sprânceana ridicată a mirare
mă apropii
încet
șovăitoare
de zona trăirilor din ultima vreme
ca o chemare...
deschid fereastra
spre trecutul apropiat
privesc cu intensitate
acest halou fosforescent
ce s-a deschis spre suflet
luminând și aurind secundele
trăite cu tine
așezate intr-un cub de cristal.
Trec prin pereții lui
doar razele dragostei tale,
refractar la alte luminițe și scântei
te văd
minunat
auriu
ochi de pădure.
Întindem mâinile
într-o îmbrățișare
unde
inimile noastre bat intr-o tăcere de sfârșit de lume.
Briza îmi flutură pletele
soarele arde
flamă cu mii de culori îngemănate
unde prezentul, trecutul și viitorul
se topesc într-o clipă
acum
aici.
Cum să mă apăr!
Trupul se volatizează
se transformă în abur
rouă pe iarbă dintr-o zi de vară...
Valurile marii murmură ușor,
valuri ce trec încet, încet de partea mea
și-mi este dor...