azi am numărat parcă minut cu minut. și doare al naibii…
sunt ca o gheară ce scormonește prin oasele mele, trupul mi s-a curbat și răsturnat în cumpăna fiecărui gând ce te-a adus în mine. te-am cunoscut din nou, aleatoriu pe bucăti

dintr-o singură îngenunchere, am ajuns foarte jos
și, mă întreb, cum mă voi mai întoarce acasă...

cum mă va devora un univers cu mii de amprente pe carnea mea și-a sufletului meu
peste tot prin cotloane, dintre umbre, totul vorbește și tace, tu taci tu taci eu mor.

mâinile mi le frâng așteptând fără să știu ce aștept te aștept mă aștept așteptând
mereu așteptând

orele-ntregi, rotocoale rotunde de fum perpedincular coborând pe dungi de lumină
nu pot fi un prieten căci cuvintele mă lovesc
eu le scriu se înalță peste paginile unui suflet deschis
în sala de operație nu ești cu mine, doar tu știi să mă închizi la loc, pe de-antregul
să pot respira complet.

arată-mi, arată-mi ceva și din tine.