Apostolicitatea creștinismului românesc

Astăzi Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat și Ocrotitor al României. Părintele Arhidiacon Alin Albu, lector la Facultatea de Teologie ortodoxă din Alba Iulia, la catedra de istorie a Bisericii ortodoxe Române ne va prezenta mai multe mărturii despre propovăduirea Sfântului Apostol Andrei pe pământul românesc, despre apostolicitatea creștinismului românesc și nu în ultimul rând despre semnificațiile sărbători de astăzi pentru poporul român:
„Sf. Ap. Andrei a fost mereu prezent în conștiința românilor, o dovedesc numeroasele creații folclorice și unele toponimice dobrogene (peștera Sfântului Andrei, pârâiașul Sfântului Andrei) care atestă trecerea Sf. Apostol prin Sciția.
Faptul că sărbătoarea lui dobândește „recent” aceste valențe naționale, că el ajunge subiect de cercetare sau chiar de polemică istorică se datorează lipsei lui de receptare, mai ales în sec. XX, la nivelul conștiinței intelectualității și lipsei de cercetare a temei.
Aceasta, deoarece prima cercetare științifică privind creștinismul daco-roman apare la noi abia în 1911, semnată de celebrul arheolog Vasile Pârvan, iar în perioada interbelică se înregistrează puține studii pe această temă, și acestea sumare.
Abia în perioada comunistă s-au întreprins ample cercetări, mai ales arheologice, privind istoria daco-romană, ale căror rezultate însă, din păcate, n-au putut fi valorificate pe deplin în epocă, datorită orientării ateiste a regimului.
Mai mult, datorită prestigiului științific al istoricilor D. M. Pippidi și C. Daicoviciu, care negau apostolicitatea creștinismului românesc, această viziune negativă a rămas dominantă în epoca comunistă și chiar s-a perpetuat la câțiva din istoricii de azi, fără însă ca vreunul din ei să reanalizeze global și critic izvoarele.
Dacă viziunea negativă datează din secolul XX, nu același lucru se poate spune despre viziunea pozitivă, a afirmării apostolicității creștinismului românesc, care viziune apare încă din sec. al XVII-lea, la mitropolitul Dosoftei al Moldovei.
Acesta, bazându-se pe Sinaxarul Bisericii din Constantonopol, spunea despre Sf. Ap. Andrei că „… sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea și altele ce sunt la Dunăre – pe acestea toate le-a umblat”. În sec. XIX și XX convingerea s-a exprimat tot mai ferm: Gh. Șincai, Filaret Scriban etc.
Cercetările recente, din perioada post-decembristă, în special ale bizantinologului Emilian Popescu, nu numai că au confirmat și consolidat ipoteza apostolicității creștinismului românesc, dar, mai mult, au relevat că Sf. Ap. Andrei a fost dublat în această evanghelizare de concetățeanul său din Betsaida, și anume Sf. Ap. Filip. Iată, așadar, foarte sumar, evoluția acestei ipoteze din punct de vedere istoriografic.
Astăzi, credem, este suficient de bine argumentată de către cercetători.
Să ne referim acum, pe scurt, asupra izvoarelor care atestă propovăduirea celor doi Apostoli pe pământ românesc. Eusebiu al Cezareii (istoric bisericesc din sec. al IV-lea), în „Istoria bisericească”, spune că Sf. Andrei a predicat cuvântul lui Dumnezeu în Scythia. Citându-l pe Origen, care la rândul său prelua informația aceasta din Tradiție, Eusebiu afirmă că Sf. Ap. Andrei a primit prin tragere la sorți ca arie de propovăduire Scythia. Probabil această misiune a fost concepută de către Sfinții Apostoli după Sinodul apostolic de la Ierusalim (49-50), când propovăduirea acestora, desfășurată până atunci cu precădere în mediul iudaic din Palestina și Siria, s-a extins și la neamuri. Atunci a primit Sf. Ap. Andrei, prin tragere la sorți, ca regiune de evanghelizare Scythia, care cuprindea și o parte a teritoriul românesc actual.
Mărturia lui Eusebiu a fost contestată de unii dintre istorici și considerată, în mod neștiințific, tardivă și neverosimilă.
Iată însă că un contemporan de-al lui Origen, Ipolit, episcop al Romei în sec. al III-lea, consemnează aceeași tradiție: Sf. Ap. Andrei „a vestit (Evanghelia) sciților și tracilor. El a fost răstignit la Patras în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin și este înmormântat acolo”. Mărturii mai târzii, din sec. IX-X, afirmă același lucru: Epifanie (sec. al IX-lea) spune că sciții au fost evanghelizați de Sf. Ap. Andrei, iar Sinaxarul Bisericii din Constantinopol (sec. X) confirmă același lucru. * La acestea se adaugă o altă categorie de documente care au intrat recent în circuitul științific și care n-au fost cercetate decât de puțini dintre istoricii români (prof. Emilian Popescu este cel care le-a oferit publicului românesc).
Este vorba de Calendarul gothic (sec. al IV-lea), atașat la sfârșitul Bibliei Gothica (tradusă de episcopul Ulfila pentru goții care în sec. al IV-lea se stabiliseră în N Dunării, deci aici, la noi).
În acest calendar se spune că doi apostoli, Andrei și Filip au propovăduit pe actualul pământ românesc. Tot în categoria aceasta de documente recent valorificate se numără trei martirologii occidentale (calendare mai dezvoltate) din sec. al IX-lea, care menționează Scythia ca arie de misiune a Sfântului Ap. Andrei: cel al lui Florus din Lyon, al lui Rabanus Maurus și al lui Usuard.
Important de subliniat că aceste Martirologii au constituit, alături de altele, baza Martirologiului roman, deci al Calendarului oficial al Bisericii Catolice, ceea ce le creditează ca veridice.
De fapt această veridicitate s-a probat și prin consemnarea în alte izvoare a unor personaje și evenimente evocate de aceste Martirologii – de ex. persecutorul Sfântului Ap. Andrei, proconsulul Egeas, mutarea moaștelor Sfântului Ap. Andrei în sec. al IV-lea în Constantinopol etc.
Cât îl privește pe Sf. Ap. Filip, trei Martirologii consemnează faptul că el „... a convertit la credință aproape întreaga Sciție...”: Calendarul gothic (sec. al IV-lea), Martirologiul lui Usuard (sec. al IX-lea) și Martirologiul lui Adon (sec. al IX-lea), cel din urmă precizând că Apostolul „a convertit la credința în Hristos aproape (întreaga) Sciție și a așezat acolo diaconi, preoți și episcopi...”.
* Iată, așadar, o serie de mărturii istorice, care confirmă propovăduirea celor doi apostoli pe pământ românesc, ceea ce înseamnă că creștinismul românesc este de origine apostolică, este continuator al celui apostolic. La această particularitate se mai pot adăuga și altele: creștinismul românesc n-a fost, ca în cazul celui al popoarelor din jur – al slavilor, maghiarilor -, rezultatul unei misiuni oficiale din partea unei autorități, nici rezultatul evanghelizării prin misionari oficiali din Apus, de la Roma, cum se mai încăpățânează și astăzi unii să creadă, ci a reprezentat o consecință firească a comunității de limbă și de civilizație romanică: „romanismul și creștinismul nostru sunt născute și crescute în chip firesc…” (V. Pârvan); „poporul nostru s-a născut creștin în mod spontan, natural, odată cu formarea romanității sale…” (Radu Vulpe). Iată, așadar, o a treia caracteristică a creștinismului românesc: simultaneitatea cu etnogeneza,

adică faptul că poporul român a cunoscut Evanghelia chiar de la începuturile formării acestuia, ceea ce i-a conferit
un statut unic între celelalte popoare ale lumii, fiind singurul popor născut creștin

(celelalte popoare s-au încreștinat după formarea lor și nu concomitent cu procesul etnogenezei).
Concluzii
„Noi suntem români fiindcă suntem creștini și suntem creștini fiindcă suntem români”, spunea Radu Vulpe, subliniind acea legătură indisolubilă dintre dimensiunea spirituală și cea etnică a românilor.
Astăzi, 30 nov., îl sărbătorim nu doar pe Apostolul Domnului, Sf. Andrei, ci și pe Apostolul românilor, încreștinătorul nostru.
Mâine, 1 dec., este ziua națională a României, adică sărbătoarea neamului românesc. Vedem, așadar, cum cele două sărbători, prăznuite în chip fericit una după alta, reflectă de fapt legătura dintru începuturi, inseparabilă a neamului românesc cu credința creștină.
În acest sens, sărbătoarea de astăzi, a apostolicității creștinismului românesc o anticipează și o revendică pe cea de mâine, a libertății și unității neamului românesc.” Arhid. Alin Albu, lect. drd. la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia

Sursa:
Data: 2008-11-30

Doamne Dumnezeul Sfinților noștri Părinți, Bunii și Străbunii de la începuturi, ai încredințat, azi, acestui popor « Mari Taine », ai făgăduit un nou legământ cu el, și l-ai ales pe el, să-l ridici pe drumul spre desăvârșire. Implinește « Voia Ta » și ajută-ne să putem zidi din sufletele noastre « Noul Ierusalim ». + AMIN+.