Când pașii tăi miros a drumul spre casă mă gândesc că urmărindu-i voi ajunge înapoi la tine, unde orice mângâiere înseamnă un mulțumesc. Când sute de kilometri ne despart mă gândesc că sufletul meu zboară mai repede la tine decât niște roți fără zimți dirijate în aceleași sensuri. Când febra unei răceli nu mă lasă să transpir și nici să dorm îmi amintesc că trebuie să mă alint cu numele tău și să mă vindec cu ocara ta de a nu fi fost un copil cuminte. Când tu nu mai ești mi-aș dori să devin tot ce nu am fost în preajma ta…când tu nu mă mai cauți mi-ar plăcea să cred că te pregătești să vii spre mine. Când eu îți repet că însemni mereu…să nu uiți că tot atât timp voi avea nevoie de tine. Când sânge din sângele tău sunt, când fiecare durere o simțim la indigo, când orice privire ne seamănă ca ochii, când tot dorul din lume mă face să plâng de tine, să știi că mă bucur că m-ai dăruit, dar mai mult mă bucur că exiști pentru mine.