agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2279 .



Poveste
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mariamaria ]

2008-06-20  |     | 



Îți voi spune o poveste...
Începe cu „a fost odată”, așa cum încep mai toate poveștile, dar unele părți din ea s-ar putea să-ți pară plictisitor de cunoscute pentru că demult, când m-a durut prea tare ploaia și sufletul mi-a fost prea apăsat de cer, ți-am mai spus câteva cuvinte din povestea mea... Și, în plus, mai toate poveștile seamănă între ele, făcând și desfăcând lumi care se închid în suflete ce au rămas copii...
A fost odată... pe vremea când mă puteam ascunde de zmei sub plapumă și diminețile aveau, toate, rochițele curate... pe când îl puteam privi în ochi pe Dumnezeu fără să mă gândesc că ar fi bine dacă el nu m-ar pătrunde chiar până în adâncul sufletului... pe când stelele îmi erau hotar de visuri iar curcubeiele trăiau și noaptea pentru că gândurile mele erau toate doar lumină... în acea vreme, deci... trăia o fetiță...
Era ca o castană coaptă pentru că și ochii, și părul, și pielea bronzată de jocurile copilăriei aveau reflexele acestor fructe coapte la început de toamnă... Iar strada copilăriei era străjuită de castani care îi desenau anotimpurile, an de an. Nu calendarul, ci castanii îi spuneau când venea primăvara și tot ei o anunțau când încep și când se termină vacanțele sau când vin și pleacă păsările călătoare. Fetița noastră se simțea ocrotită și în siguranță în preajma lor și simțindu-le sufletele delicate sub trunchiurile mari și puternice, era fericită cu asemenea prieteni de nădejde...
Trăia în pragul dintre două lumi: Lumea Tuturor, în care zăpezile cădeau pentru ca ei, copiii, să facă din ele oameni caraghioși cu ochi de cărbuni și nas de morcovi și Lumea Ei, în care zăpezile căzute o ajutau să-și înmulțească armata de îngeri care o vegheau: așezată în zăpadă cu fața spre cer își mișca mâinile ca pe niște aripi gata de zbor... și așa se nășteau îngerii ei...
La hotarul dintre cele două lumi, nu știa niciodată unde îi este locul...
Uneori, când picta aripi de fluturi colorând cerul mohorât, i se întâmpla să mai încurce lumile între ele și răspundea îngerilor când o chemau oamenii... Și credea atunci că Lumea Tuturor este la fel de frumoasă ca și Lumea Ei. Încerca să zboare alături de oameni dar își rănea mai mereu genunchii... și se așeza din nou în pragul dintre cele două lumi, între chemări de îngeri și chemările mamei care o mustra că iar vine acasă cu genunchii sângerând.
Și pentru că în Lumea Tuturor trebuia să plătească pentru toate greșelile pe care le făcea, trăia mult în Lumea Ei unde toți o iubeau așa cum era: uneori veselă și pusă pe șotii tăind ața zmeului lui Dănuț... alteori tristă ca o icoană dorindu-și cu disperare ca acesta să n-o mai tragă de codițe și să o strângă în brațe, aproape de sufletul lui... Uneori zâmbind soarelui și ploilor deopotrivă, alteori plângând pentru vestejiri de toamnă și înfloriri de primăveri, fără discernământ...
Prietenă cu cerul, se obișnuise să vadă până dincolo de nori, acolo unde Dumnezeul ei o privea cu multă îngăduință și era mereu gata să o ierte și să o ia în brațe când ea își întindea mânuțele spre el, fără să îi reproșeze că greșea prea mult când încurca lumile între ele... confundând îngerii cu oamenii...
Ei, dar s-a făcut târziu și poate ai adormit... Sau povestea mea ți se pare plictisitoare așa cum te plictisesc, poate, animăluțele de pluș aruncate de-a valma pe rafturile magazinelor... deși, cu zâmbete sau lacrimi pictate pe fețe, fiecare ți-ar putea spune o poveste despre sufletele pe care (nu vei crede!) le ascund prin măruntaiele lor de cârpe...
Așa că mă voi opri aici, deocamdată...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!