Îmi pe trec mâna peste obraji,
o scoarță ca o copertă de carte
cu fotografia ta găsesc acolo
unde ar fi trebuit să îmi simt ochii.

Cum altfel?

În ultimii ani mi-au amorțit mâinile,
Mi-au înțepenit brațele,
Mi s-a uscat pielea
Am dat-o la schimb
Pe noul pergament
Acolo unde ai venit tu
Să-ți proptești poeziile
Pe care le-ai scris
Când te așteptam.

Am adunat între obrajii mei
Toate odele ieșite din tine
Pentru un zâmbet de-al meu,
Alături de elegiile răsfirate
Pe geamătul meu,
Și fiecare bolborosit de poem
Scris ca să rămân
Sau să mă dezbrac.
Le-am adunat pe toate acolo,
Între brațele mele și sub fruntea mea.

Iar azi,
uscată ca pergamentul
pe care mi-ai scris să rămân
nu mai găsesc nimic altceva din noi
decât
un volum in quarto
cu fotografia și dedicația ta,
acolo unde ar trebui
să-mi caut ochii.