poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7771 .



Conform Bibliei, relatia soț-soție ar trebui descrisă mai degrabă ca una ierarhică sau de egalitate?
personale [ ]
..iubire

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [acnaib ]

2006-04-12  |     | 



Referatul biblic al Creației, ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om în urma sfatului dumnezeiesc, după chipul Său, cu menirea(vocația) de a deveni asemenea lui Dumnezeu:
Chipul lui Dumnezeu în om, constă tocmai în capacitatea de a ajunge la îndumnezeire, căci cine crede în Hristos sunt cei care cred în propria îndumnezeire.
Dumnezeu, care este întreit în personae, îl crează pe om ca persoană capabilă de a se împărtăși de iubirea Creatorului, dar și de a împărtăși iubire. De aceea, Dumnezeu l-a făcut pe om dintr-un început bărbat și femeie :” Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie” De aceea, “căsătoria ca legătură naturală pe viață între un bărbat și o femeie seîntemeiază pe faptul că bărbatul și femeia numai împreună alcătuiesc umanitatea completă” .
Din experiența de toate zilele, s-a constatat că a fi singur nu este decât o suferință. Nici Dumnezeu nu este singur, pentru că El este iubire; și când vorbim de iubire, în acest act sunt implicate mai mult de o persoană, adică trebuie să existe și o a doua persoană căreia să-I împărtășești iubirea.
Iubirea aceasta corespunde unei iubiri desăvârșite și netrecătoare.
Învățătura Bisericii noastre, afirmă că unirea dintre bărbat și femeie este o taină. Conform învățăturii biblice și în special cea a Sfântului Apostol Pavel, cei doi soți alcătuiesc un singur trup, căci:”De aceea va lăsa omul pe mama sa și se va unii cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” .
Unitatea soților în căsătorie rezultă și din faptul fizic al creării Evei din coasta lui Adam. Scoaterea Evei din Adam, înseamnă că Eva a fost cuprinsă virtual în Adam, înainte de aducerea ei distinctă la existență.
De aceea, bărbatul se împlinește așa de mult prin femeie, pentru că ea este cealaltă jumătate a speciei și numai împreună cu femeia, bărbatul formează omul întreg și numai în unire cu ea el se realizează ca bărbat. Dacă cei doi soți nu se completează unul pe altul, nu se simt împliniți.
Sf. Ioan Gură de Aur notează că Dumnezeu vorbind de doi, de bărbat și femeie, de fapt vorbește de unul singur, iar Sf. Chiril din Alexandria spune că Dumnezeu a creat co-existența, această unitate umană, este o unitate conjugală.
Perechea umană din Rai, era o pereche conjugală, dar ea avea și un har. Astfel, căsătoria avea de la început atributele unității și indisolubilității.
Sfinții Părinți susțin în unanimitate că legătura dintre bărbat și femeie în taina căsătoriei nu se poate face decât dacă cei doi se iubesc: “Cei doi se iubesc, pentru că se completează, pentru că nu-și sunt uniformi. Iubirea nu se naște între două suflete care sună la fel, ci care sună armonic.” Această iubire, trebuie să fie însă reciprocă, căci ea îmbogățește pe fiecare pentru că primește și dăruiește la infinit. Taina căsătoriei este frumoasă. Pentru că fiind dragoste, ea este în același timp și ajutor și bucurie de celălalt și răbdarea lui! Pentru toate aceste calități pe care le au cei doi soți, Dumnezeu trimite harul Său, făcându-I puternici pe cei doi soți în ispitele inevitabile unei vieți de familie.
Scopul unirii prin Taina căsătorieia celor doi soți, privește conservarea și înmulțirea neamului omenesc după porunca lui Dumnezeu: “Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul!” , dar și întrajutorarea reciprocă a celor doi soți, ca remediu pentru singurătate.
După căderea în păcat, omenirea a fost condamnată la moarte, iar în firea omenească a intrat concupiscența. (plăcerea trupească). Legătura naturală a fost slăbită și desfigurată în multe forme după cădere, pierzând prin acesta harul divin, dar totuși, în esență legătura dintre cei doinu a fost desființată.
Putem vorbi acum și de un alt scop al căsătoriei și anume acela de a pune frâu pornirilor vinovate care au început a se manifesta în firea omenească și prin aceasta, potolirea concupiscenței: “Din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său” ; “Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă .”
Odată cu întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, se reface din nou căsătoria dintre bărbat și femeie și o înalță în ordinea harului, întărind aceasta prin participarea sa la nunta din Cana Galilei. Se afirmă direct revenirea căsătoriei la unitatea și indisolubilitatea ei de la început.
Iisus consideră ca adultery pe cel ce-și lasă femeia sa și ia pe alta, sau pe cel ce o ia pe cea părăsită, deoarece socotește că legătura căsătoriei nu s-a desființat între cel ce și-a lăsat soția sa, prin faptul că a părăsit-o. Aceasta o spune prin răspunsul pe care-l dă, la întrebarea dacă-I e permis cuiva să-și lase femeia sa pentru orice pricină în afară de cea a adulterului. În răspunsul acesta, El afirmă unitatea celor căsătoriți, bazat pe faptul că Dumnezeu a făcut pe om ca bărbat și ca femeie și deci cel ce se unește cu o femeie, se completează în mod atât de total cu ea, încât alcătuiesc o unitate. Dar unitatea aceasta, indisolubilă, alcătuită între bărbat și femeie, fiind o unitate în planul uman, nu-I atât o unitate organică, fiziologică, ci o unitate prin iubire. Ea se bazează pe iubirea între două existențe umane ce se completează pe plan trupesc, dar și spiritual. Astfel, indisolubilitatea implicată în fire și refăcută prin har, e și o operă avoinței celor doi. Deci, refacerea legăturii căsătoriei dintre un bărbat și o femeie nu ar fi posibilă dacă nu ar fi o colaborare și din partea subiecților. Această conlucrare a omului cu harul lui Dumnezeu, se numește sinergism.
Lipsa iubirii dintre cei doi, adduce cu sine plictiseala. Lipsa iubirii nu face altceva decât ca cei doi să-și fie unul altuia instrumente de satisfacere a plăcerilor trupești. Aceasta se poate întâmpla numai acolo unde cei doi nu fac efortul de a transfigure și spiritualize prin unirea sufletească unirea lor trupească. Un rol important în această spiritualizare treptată a legăturii dintre ei, îl are exercițiul și creșterea responsabilității unuia pentru altul. Iubirea crește din exercițiul responsabilitățiireciproce și responsabilitatea crește din iubire. Responsabilitatea aceasta se concretizează în fapte, în mijlocul societății, căci familia proprie nu poate fi slujită fără împlinirea unor îndatoriri în societate.
Taina aceasta a căsătoriei, are un caracter sacramental. Aceasta o mărturisește și Sf. Apostol Pavel în Epistola sa către Efeseni, când face o asemănare între legătura dintre bărbat și femeie, cu legătura dintre Hristos și Biserica Sa: “Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos și Biserică” .
Plecând de la aceste afirmații, ne putem da seama că Dumnezeu nu este străin de relația prin căsătorie a celor doi. Ba chiar, putem spune că el este prezent în relația celor doi, iar prezența sa îi face pe cei doi să fie și mai responsabili unul față de celălalt, îi face cu adevărat să conștientizeze că sunt personae care-și păstrează libertatea, dă valoare nemăsurată partenerului de căsătorie. Pe măsură ce celălalt își descoperă adâncimea, devine mai transparent pentru Hristos, iar aceasta sporește responsabilitatea unuia față de altul. În felul ăsta, fiecare este pus prin celălalt într-o relație directă cu Hristos, fără ca libertatea, valoarea să se diminueze. Amândoi trăiesc pe Hristos, ca pe ce L-a dat pe fiecare celuilalt. În felul acesta, Taina unirii indisolubile între un bărbat și o femeie, ca unire care se spiritualizează într-o comuniune tot mai profundă, este Taina în Hristos.
Sfinții Părinți susțin că unirea celor doi soți în Hristos este o mică biserică, sau o parte a bisericii, căci și Biserica se constituie din astfel de unități ale celor căsătoriți prin Duhul Sfânt care suflă în Biserică. Astfel, Sf. Ioan Gură de Aur spune: “Când bărbatul și femeia se unesc în căsătorie, ei nu mai sunt ceva pământesc, ci chipul lui Dumnezeu însuși” , iar Teofil din Antiohia zice:”Deci a creat pe Adam și pe Eva, pentru cea mai mare iubire între ei, ca să reflecteze taina unității dumnezeiești.”
Femeia este omul cel mai apropiat de bărbatul ei și reciproc și aceasta pentru că îl completează.. Ei își sunt unul altuia deplin descoperiți într-o totală sinceritate. Când cei doi au ajuns la o intimidate totală, prin copleșirea dragostei trupești de către cea spirituală, cei doi nu mai formează două personae, ci un singur om. Deci, nu poate fi vorba de o ierarhie, de o clasificare între bărbat și femeie, pentru că în fața lui Dumnezeu bărbatul este bărbat și femeia este femeie. Astfel, căsătoria este un drum spre spiritualizarea celor doi soți, nu numai în relația unuia față de altul, ci și în relația cu ceilalți oameni.
După învățătura Sf. Apostol Pavel și a Sfinților Părinți, reiese clar idea egalității dintre bărbat și femeie, căci după cum se exprimă Sf. Ioan Gură de Aur “Amândoi soți sunt jumătăți ale întregului. ” Și unul și celălalt, sunt purtător al chipului lui Dumnezeu, cu aceleași daruri creatoare și cu aceeași responsabilitate.
Chiar dacă în Epistola sa către Efeseni, Sf. Apostol Pavel tratează o ușoară supunere a femeii față de bărbat, totuși nu poate fi vorba de așa ceva. Putem spune, așa cum afirmă și Sfinții Părinți, că femeia este egală, stăpână și în același timp supusă bărbatului ei, pentru că este chemată împreună cu bărbatul ei să stăpânească pământul, căci amândurora Dumnezeu li s-a adresat cu cuvintele: “Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și îl stăpâniți” .
Supunerea femeii față de bărbat, despre care vorbește Sf. Apostol Pavel în Epistola sa, nu este o stare de robie, dar nici o autoritate ce vrea să iasă de sub conducerea soțului, ci una care se armonizează cu el prin supunerea reciprocă față de Hristos care este capul Bisericii și în același fel bărbatul este capul femeii. Dar aici nu este vorba de inegalitate, ci de funcțiuni diferite ale celor doi care nu pot unul fără altul.
În comentariul la Epistola Sf. Apostol Pavel către Efeseni, Sf. Ioan Gură de Aur afirmă că Apostolul Pavel nu vorbește numai despre dragoste, ci și de altceva, și anume despre supunerea și team ape care trebuie să o aibă femeia față de bărbat, căci “pentru aceea l-a pus pe unul deasupra și pe altul să se supună, tocmai ca să fie pace. Nu se poate să fie în casă fiecare de capul lui, nici toți conducători, ci e nevoie de un singur conducător. ”Trebuie subliniat, că teama și supunerea de care vorbește Sf. Apostol Pavel, nu implică o autoritate despotică sau de sclavie din partea bărbatului, pentru că femeia prin dragoste își depășește statutul de supusă și-l înglobează pe bărbat în sine. Ea devine cumva-de fapt, fiecare din cei doi-trupul întreg, rămânând totuși supusă mădularului ei, capul. Este o taină, care se experimentează, nu se explică.
Aparenta stăpânire a bărbatului asupra femeii, este și naturală, căci potrivit învățăturii Sfântului Apostol Pavel, „nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat” și „pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat .” Dar pentru că supunerea și stăpânirea nu trebuiesc înțelese în adevăratul sens al cuvântului, limitele stăpânirii supunerii între bărbat și femeie sunt cele existente între Hristos și Biserica Sa: „Pentru că bărbatul este cap al femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul său, al cărui Mântuitor și este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, așa și femeile bărbaților lor întru totul. ”
Dacă femeii i s-a încredințat rolul supunerii și bărbatului, în același fel, i s-a încredințat rolul iubirii într-o măsură atât de mare, identică cu jertfelnicia:
„Astfel dar, bărbații sunt datori să-și iubească femeile ca pe însăși trupurile lor. Cel ce-și iubește femeia sa pe sine se iubește, ”iar Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Voiești ca femeia să te asculte, după cum Biserica ascultă de Hristos? Îngrijește-te și tude dânsa, după cum și Hristos s-a îngrijit de Biserică. Chiar de-ar trebui să-ți dai sufletul, sau, în fine, de a-i suferi orice, tu nu te da în lături, căci de a-i pătimi orice, totuși nimic nu ai făcut în raport cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică.”Așadar, orice ar face un soî pentru soția sa, niciodată nu ar putea să se ridice la înălțimea eforturilor lui Hristos pentru Biserica Sa.
În concluzie, acolo unde este dragoste, nu se pune problema autorității, iar cea care trebuie să guverneze într-o familie este iubirea. Și chiar dacă femeii i s-a poruncit să se supună, ea nu trebuie să se simtă asuprită pentru că bărbatului ei i s-a poruncit s-o iubească.
Astfel, raportul dintre bărbat și femeie, trebuie să fie unul de egalitate și de respect reciproc, fundamentat pe porunca dragostei. Aceasta reiese din atitudinea pe care Hristos a avut-o totdeauna față de femeie, neacordând vreun privilegiu bărbatului. Ea are aceleași drepturi ca și bărbatul, putând concluziona că Dumnezeu nu ar fi cerut femeii să se supună, dacă nu ar fi cerut, în același fel și bărbatului s-o iubească, completând măsura supunerii.
Raportul dintre cei doi, cum spuneam, trebuie să se întemeieze întotdeauna pe dragoste, care a fost sădită de Dumnezeu în chiar firea omului. Dragostea este izvorul tuturor bunurilor într-o casă, este cea care asigură unitatea și buna înțelegere în familie și în societate, pentru că așa cum spune și Sf. Apostol Pavel, „Dragostea îndelung rabdă; Dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se cuprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. ”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!