o stea jerpelită din staniol mai trăiește discret într-un colț de pod
lângă șoșonii de lână roșie împletiți de bunica într-o toamnă și
rămași mici. staniolul de ciocolată colecționat un an întreg. lâna
de la ultimele oi din deal. brazii pe-afară. veghează casa cu soclul rupt
se scutură de promoroacă ajutați de vânt ca niște bătrâni pe care îi
conduci la poartă în drum spre biserică și îi pigulești de scame.
ușa scârțâie când o deschizi cu un fel de geamăt surprins. am adus
ulei. pe linoleul din hol urmele primilor colindători. uscate. continuă
cântecul scrâșnit sub talpa ta neofită. pisicile torc pe cuptor și bunica
țese. război ca un pian de lemn. și lână roșie trimisă de la târg
împletită cu riduri. face scoarțe noi pentru casa noastră. insipidă
curată din orașul în care staniolul crește chiar și în oameni.
se oprește. râde știrb. războiul tace. în brațele ei moi ne topim
ca ceara. steaua din pod strălucește acum în colțul streșinii strâmbe.

cozonacii ne
aburesc ochii.

bunicul e un glas
în prag, ca ceața.

în deal se strânge haita.
anul trece.

___
Copyright Adela Setti