pe deasupra cerul se despoaie albastru de putere
rămâne în pielea goală obscen vulnerabil
îl trec toate stolurile pe dedesubt
teamă de pasăre

deși cam alb pe-afară și cam frig
bat la inima oamenilor
toaca tăcerilor anonime

degetul meu arătător
un fel de cuier pentru tristețe
(l-am rupt într-o fericire pân-a rămas așa
curbat dinspre lume ciocănel în afara ei)
atinge timid neliniștea ușilor închise

din cercul de lemn niciun răspuns de greiere
drept care desfac brav un zâmbet pinocchio puternic de poveste
și cresc mai departe un albastru în gol

pe insula mea oameni de piatră
se-acoperă ape de jur împrejur cu haina cerului
valuri de sticlă
până va desena cineva adevărul pe hartă o fereastră deschisă un nume viu
și mă va opri din cădere