Sancho, m-am întors

o moară-două-de-vânt la pământ
răcită cobză cânt mărunt a iarnă aproape
trenul nu-i mașină mică și nici micul mașinist nu e tren

eh, ce să-ți fac?
ian' te uită, drumuri
mă răsucesc între două strănuturi sub tratament de toamnă
aspirine pentru vise inhalații cu aer curat pentru sensuri


Sancho, m-am intors

desfac între ochii mei negri o poziție lotus în tricou și sosete albe
un don quijote budha urban în vârful patului

aveam de ales între a vorbi gândacului de bucătarie strecurat pe sub ușă
ori în a-ți zâmbi așa că am decis:
gândacului ofer gratis un abonament cu free acces la ușile mele
ție o ceașcă albă cu ceai lămâie și multe povești
drumul de vers alb și sprânceana ridicată de pădurea adormită


Sancho, să nu uit

ma întreba ieri un specialist în bici dacă am mai și unde am mai și cum și cu ce
azi recunosc: da, am
însă mă declar fățiș adepta cuțitului
o rană curată e un pământ curat
margini mai netede
altminteri
privesc la fel desfac vânt feliat printre gene mă multiplic
eroarea poate fi numai de buzunar.
abaterea medie categoric tolerabilă

un hapciu schimbă relativ brusc lentilele la capitolul focalizare optimă
cineva, aproape, se îndoiește că pot mișca munții de la 100 km
și ce dacă-s de piatră - ii spun - pot

dau mărunt din picioare în fiecare zi mici cutremure clădirea rezistă
eu rezist în fiecare zi la vibrații fără să mă fisurez


Sancho,

trenul m-a dus
și
m-a adus
drept înaintea ta
în poarta morilor de vânt bate doar umbra
le-am pustiit fără teamă
le-am ciufulit aripile ploaia toamna cuvântul
dupa voia mea

o excepție poate
una din ele a fost cu soare prin parc m-a amețit mamă ce frumos e azi orașul acesta urât
un armistițiu desigur
încadrat în limitele general valabile ale strănutului


mai recunosc ceva, Sancho

am semnat un contract cu viața
iau antibiotice
și zâmbesc