Hai să-ți dau un pic din sufletul meu, fierbinte, să-ți încălzești gândurile reci. Nu crede ca am furat din soarele verii, nu! Ci pentru că acolo în suflet, dorul e la el acasă. Apropie-te de el, de sufletul meu, și-i vei simți căldura.
Hai să numărăm împreună frunzele ce cad din copaci și să ne închipuim că sunt bănuți de aramă cu care ne cumpărăm liniștea, trebuie s-avem. Până când...oare?
Hai să urmărim ploaia pe geam, să spunem că ne desenează hărți pentru a ne găsi fericirea. E greu desenul știu, prea complicat, e desenul cu care vreo ursită și-a scris vrerea și cred că nici ea nu își găsise liniștea până la mine. Să știi însă, că nu plâng eu, e ploaia pe geam, mie îmi e doar dor și puțin teamă, mi-e teamă că nu o să am timp să descifrez drumul.
Hai să spunem că și cerul nu-i gri de nori, asemenea tristeților mele, născute din neputințe, să spunem că și el e îndrăgostit de noapte si și-a amestecat culorile de drag.
Hai să trăim din vise, se pare că e singura variantă pentru a trece peste doruri, tristeți, neliniști, neîmpliniri.
Nu-i așa că e frumos ?!