agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1898 .



(Take) Intensive care (of me :) )
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Oana I ]

2007-10-19  |     | 



Linii albe, interminabile, se pierd printre
șine paralele de trenuri-ambulanță
căptușite cu ochi de suferinzi ca și mine.
Agonia bolii ne pătrunde ca un abur lipit de geam.
Kilometrii se pierd în ore, în gânduri,
în câmpii de vaci și de floarea-soarelui...
Parcă și pământul fuge disperat spre tine.
Mă întrec cu el până când renunță.

Câștig întunericul unei săli de așteptare
care mă scutură ca să tremur de frig,
însă, eu nu mai mișc; încep să devin de porțelan.
Liniștea mă scuipă cu voci străine de-a ta
și mi se face teamă. Zac singură într-un
frig care nu ar trebui să-mi aparțină...
Îl refuz! De ce-l simt până-n măduva durerii?
Mă întreb dacă nu cumva mi-am greșit drumul.
Deodată, o voce sparge întunericul cu un bec:

"Domnișoară, aici nu e maternitatea de minuni,
dar ar putea deveni cu ușurință locul unde stai
să le aștepți până când îmbătrânești
și realizezi că ele nu mai vin niciodată..."

Nu știam că în spital îți injectează și adevăruri,
probabil de-aia mă doare în cot din ce în ce mai des.

Dar... iată-mă! Sunt "pacientul perfect"; zac precum
o păpușă defectă în fața pragului vieții tale
și privesc pe gaura cheii cu niște ochi imenși de sticlă
(pe care mi i-ai scoate cu orice ocazie!!!)
ecoul unor pași rătăciți, unor pași ai tăi..
Ești atât de aproape! De ce sunt la fel de singură?

Etajul trei miroase din ce în ce mai mult a morgă,
a bolnavă de inimă care-ți, îmi, ne... bate ca o
nebună la toate ușile sufletului, tânjind după o cheie,
Sperând că nu ne-ai încuiat separat pe veci
încă dinainte de a-mi da șansa să te mai sărut o dată.

Tăcerile tale zbuciumate, dorințele pe care le inhibi,
Teama de boală, pe care o ascunzi cu-atâta măiestrie,
Îmi provoacă grețuri și amețeli de nedescris...
Așa că, mă strâng toată-n mine, mă fac mănunchi de "eu",
Și îndrăznesc să leșin în șoaptă pe viața ta...
Sper să nu mă scapi. Porțelanul e rezistent doar la frig.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!