Vreau să-ți privesc ochii strălucitori...pentru că așa simt că îmi va fi mai cald. Vreau să-ți simt tâmpla lângă tâmpla mea…pulsând în ritm de secundă. Fără toate acestea…îmi va fi frig...îmi vor îngheța petalele de trandafiri...cu care odată mă acopereai mângâindu-mă...Îmi încărunțește iarba și n-o să mai pot vedea drumul ce duce spre curcubeul născut între două ape, atât de departe...și totuși atât de aproape. Vreau ploaia mea, ploaia curată…apa din fântâna de suflet...apa de cuvinte ce îmbracă iubirea lumii...și mai ales, iubirea noastră. Vreau să ne ridicăm spre stele și de-acolo să colindăm printre ele, cu sufletele pline, eu de-al tău și tu de-al meu…
Vreau să-ți simt fericirea, să fiu pentru o clipă zeiță, să-mi înăbuși cu un sărut suspinul, să mă ascunzi în palma ta și noaptea mea să se spargă în luceferi de zi, iar ochii tăi...să-i simt mirați de propria-mi uimire. Am nevoie și ziua de lumina lor...din zi îi cunosc, din noapte nu țin minte decât un licăr...Azi nu mai știu, dacă a fost noapte...poate-am visat…Tu m-ai învățat cu iubire...să uit atâtea…să cred atâtea…!!!
Ne unește-o iubire, ne desparte-un destin, avem timp prea puțin...nu e vreme de-ajuns pentru câte am fi vrut...ajunge atât...și totuși, vrem timp mai mult...
Te strig...te chem...ca să-mi fii aproape, târziu în noapte, când mii de fulgere despică pustii nori. Vreau să fii lângă mine, să-mi aduni neliniști. Te strig...te chem...îți șoptesc numele, strângând din pumni...numărând tunete în gând. Te chem să mă ții în brațe, să-mi alungi întunericul, să-mi alungi spaima de furtuni…Numai tu să mă alini, să-mi răzbuni nopțile în care mi-am cântat...povești de iubire.
Vreau să mă ții de mână...așa voi ști că nu mă vei pierde...că nu mă voi rătăci...vreau să-ți mângâi sufletul...așa voi ști că nu voi pleca de lângă tine…vom fi noi, născuți din ploi...vom rămâne noi, cei ce am știut pe ce drum să pornim...și mai ales alături de cine să-l parcurgem...vom fi două picături de ploaie...într-o lacrimă de iubire...!!!