Sunt chiar aici așteptând…aici în camera mea, rece în mijlocul verii. Aici unde liniștea este cel mai bun prieten și unde cuvintele nu se spun, ci se tastează. Poate pentru a păstra acea liniște care îți dă posibilitatea să trăiești trecutul, prezentul și viitorul într-unul singur. Unde neliniștile trecutului sunt spulberate de speranțele viitorului, și unde prezentul pare încremenit într-o nemurire iluzorie.
Aici, pe strada mea, strada mică și drăgălașă, care mă primește mereu ca o amantă care nu se plictisește niciodată, atunci când vin din curte sau atunci când vin de pe alte străzi…Când calc pe ea, parcă mă aflu pe tărâmul celălalt. Tărâmul vieții nesfârșite. Aici viața ar putea fi trăită într-adevăr ca în liniștea și bucuria unui paradis regăsit. Dacă paradisul nu poate fi decât.. regăsit…, nu la fel se întâmplă însă cu iubirea. Iubirea se poate naște din prima și poate să nu fie pierdută până la sfârșit. Iubirea are posibilitatea de a nu se găsi în situația paradisului, de a nu fi de regăsit. O iubire care se vrea regăsită, este asemenea paradisului pierdut. Nu se regăsește niciodată. Poate doar pe lumea cealaltă.
Aici, în orașul meu de asemenea mic, care mă primește mereu fără întrebări dar și fără răspunsuri. Iar lipsa întrebărilor nu justifică lipsa răspunsurilor…Aici poți să înțelegi viața sub toate aspectele. În oraș se găsesc multe lucruri. În oraș se găsesc și mulți oameni. Unul din oamenii care se găsesc câteodată în oraș sunt chiar eu.
Aici, pe dealul de la marginea orașului. Nu am mai fost de un an acolo. Nu am mai avut nevoie să privesc de sus. Sau poate sunt prea jos și mi-e teamă că nu mai pot ajunge atât de sus încât să pot să privesc la cei de jos pentru a-i vedea ca pe niște furnici, strivite una câte una de câte un bocanc care nu vede, nu aude, nu simte cu nici un simț. Moartea…lor, care nu semnifică nimic. O gumă de șters oameni…
Aici, în grădină. Lângă purcel, lângă cocoșel, lângă cățel, lângă un șobolănel care tocmai s-a prins în cursă. Moartea l-a pândit și pe el. Pentru el, moartea am fost eu. Pentru mine…
Aici, la terasa de la marginea unor clădiri imense care se numesc blocuri și unde trăiesc niște ființe cărora li se spune “oameni”. As vrea să îi cunosc pe toți…dar nu se poate. Prefer astfel să nu cunosc pe niciunul. Aici chiar nu înțeleg ce aștept.
Aici, în fața unei alte construcții imense. Este ceva circular care se ridică în sus până la o înălțime considerabilă. Este un turn. Aici aștept adesea răspunsul la o singură întrebare…când o aștept pe ea.
Aici, în fața altarului din Biserica satului. Aici aștept răspunsurile la toate întrebările mele. Aici aștept și pe cel ce poartă toate aceste răspunsuri. Aici Îl aștept pe Dumnezeu. Dar el nu vine niciodată. Și sincer, nu cred că din cauză că l-am scris cu “e” mic, sau cu “l” mic…
Aici, în fața ta, celei căreia îi scriu aceste gânduri. Cine ești? Nu contează. Dar există posibilitatea să fii cineva important. Hmmm…și chiar ești cineva important. Abia te-am cunoscut, și sentimentele tale pentru mine sunt foarte vagi. Tot ce știu este că aproape ca mă displaci. Aș vrea să ma cunoști, o cunoaștere adevărată. Nu doar cnp-ul. Oare este posibil? Această posibilitate se naște din curaj. Sper să am curajul să te încurajez să faci lucrurile de care îți este teamă dar de care ai nevoie ca să fii fericită. Cu riscul de a părea complet deplasat, trebuie să spun adevărul. Sper să fiu o piatră la temelia fericirii tale. Sper să fiu o piatră în viața ta. O piatră atât de grea încât să nu o poți arunca nicicum niciunde. Dar pe care să o porți ușor cu tine, oriunde te duci. Să fie talismanul tău norocos, să fie garanția împlinirii tale. Aș vrea să fiu, nu aici așteptând, ci acolo, luptând pentru tine, pentru fiecare gram de fericire pe care ți l-aș putea aduce. Iar dacă nu pot face asta, dacă nu pot lupta asemenea unui cavaler în armură strălucitoare, dacă nu pot lupta pentru ca sufletul tău să nu cunoască altceva decât dragoste și bucurie, atunci este o rușine că mă aflu chiar aici așteptând. Și este trist că cel ce stă și așteaptă te lipsește de posibilitatea de a vedea pe cineva luptând pentru tine. Dar nu-i urâ pe cei ce așteaptă, nici pe cei ce luptă și nu câștigă. Nici pe cei care luptă împotriva ta. Dar nici nu îi iubi… Un sfat ce contravine preceptelor religios-morale…mi-aș retrage aceste cuvinte…dar nu vreau să fiu iubit pe nedrept.
Aici, în fața ta, se termină totul. Pentru că în fața ta toate par să fie făcute pentru tine. Și toată viața mea trecută pare să se fi îndreptat spre tine. Și nu pare…
Observi? Această scrisorică nu mai este scrisă pentru tine. Observi? Nu ți se mai adresează ție. Poftim? Þi se adresează? Bine, recunosc, prea repede ca de obicei, pentru că nu mă încălzește dacă mă păcălesc singur. Oricât aș încerca eu să scriu fără să mă adresez ție, tot spre tine se îndreaptă totul. Cât mă doare că nu tot ceea ce ești tu se îndreaptă spre mine. Este o parte atât de mare și atât de importantă care se îndreaptă spre brațele altora. Și ei nici măcar nu există. Dacă ar exista…din păcate am experiența întâmplării când a existat cineva lângă tine cu brațele pregătite să te îmbrățișeze. Din păcate se întâmpla totul. Iar păcatele mele îmi vor decide soarta. Aș fi vrut să nu păcătuiesc mai departe. As fi vrut să fiu al unei singure ființe. Să nu păcătuiesc mai departe… și păcatul meu să nu mai existe potențial. Dar acest lucru nu mai este posibil. Pentru că acea ființă pune mai presus de mine tot ce aparține ființei umane. Viața ființei umane este mai presus de viața mea. Și aici se oprește totul. Cineva care iubește viața cu tine și nu pe tine nu îți poate oferi viața veșnică. Cineva care iubește viața ființei umane și nu pe tine, nu îți poate oferi viața. Cineva care iubește să facă ce au făcut alții, și nu să facă un sacrificiu pentru a fi fericită un timp infinit iar nu îți poate aduce nimic bun în viață, pentru că sacrificiu nu există fără iubire. Fără iubire, iubirea de care ți-am vorbit eu și pe care nu am putut să ți-o împlinesc, nu se poate face nimic în viață. Că vina o port eu nu mă încălzește cu nimic…pentru că am crezut și cred și acum că suntem egali în tot ce facem atât cât ne iubim. Iar că vina o port eu spune multe despre mine. Chiar dacă am făcut totul pentru tine, acest lucru nu are nici o valoare. Căci de îi spargi la picioare cadoul pe care i l-ai adus iubitei, nu înseamnă că s-a și bucurat de el. Eu nu am spart cadoul. Eu l-am ascuns la spate. Apoi l-am aruncat de colo colo. Până l-am pierdut. Iar tu…în viitorul apropiat, m-ai aruncat de colo colo până m-ai pierdut. Și m-ai găsit în brațele altuia. Când erai tu în brațele altuia, nu eu… , nu sunt inversat.