poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1208 .



despre fotbalism
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cdc ]

2007-08-17  |     | 



Despre fotbal-ism

“Suntem pe stadion, nu suntem la teatru” a afirmat recent, cu o nonșalanță zdrobitoare portarul echipei Rapid atunci când a fost întrebat de către un reporter cum comentează bătaia dintre suporterii Rapidului și cei ai Universității Cluj (intre cele două părți se aflau doar 20 de metri, o greșeală organizatorică gravă). Într-adevăr teatrul nu are nimic a face, din fericire, cu fotbalul, noua obsesie națională a poporului român, obsesie care a depășit de mult stadiul unui simplu sport transformându-se, sub influența multor factori direct sau indirect interesați, într-un fenomen nociv care reușește ca nici un altul, poate doar sistemele totaalitare au mai facut-o in trecutul nostru, să reunească o concentrație mare de persoane din categoria scursurilor societății românești. Știu, termenul de scursură (SCURSÚRÃ, scursuri, 1. Apă sau alt lichid (murdar) care se scurge dintr-un loc. 2. Loc pe unde își face drum o apă curgătoare; făgaș. 3. Epitet pentru un om de nimic, decăzut; lepădătură) este un pic cam dur dar oare ce alt calificativ concis și, în același timp expresiv, poți găsi pentru a desemna fauna care mișună în jurul acestui biet nevinovat sport? Considerăm că termenul de „lumea fotbalui” este perimat, cel care reflectă mai fidel realitatea fiind fotbal-ism pentru că adăugarea sufixului ism desemează cu mai multă acuratețe acest fenomen din ce în ce mai ideologizat și bine structurat care, cel puțin din punct de vedere al violenței pe care o propagă, pare a fi ieșit complet de sub controlul Statului, dovadă fiind și bâtele și pietrele pe care jandarmii români le încasează în porții copioase în fiecare week-end când se celebrează etapa.

Lumea fotbalismului este bine structurată : (1) la vârf se află autoproclamații oameni de fotbal și/sau patronii de cluburi care domnesc atât peste (2) tribul spectatorilor care vin la stadion, plătesc un bilet (în cadrul acestui trib mare o parte este constituită din clanurile violente ale ultrașilor, cantonați de obicei la peluze, având nume pompoase și războinice, aflate mereu în căutarea unor motive de contestare violentă) cât și peste (3) chiar jucătorii echipelor de fotbal, în marea lor majoritate niște tineri care au crescut pentru și pe lângă fotbal (și nu școală) de aceea îi putem considera cu îndreptățire semianalafabeți, fapt ce nu-i împiedică de fel să fie idolii adolescenților și nu numai. Clanul select al patronilor de echipă se comportă față de cei din urmă, jucatorii, când paternalist oferindu-le tot felul de iluzii ale bogăției (sume mai mult sau mai puțin consistente care le permit jucătorilor să fie priviți drept partide deosebite de către tinerele în căutarea de lipeli bune căci în astfel de cazuri și divorțul este unul bănos- divorțul este frecvent în această lume) când precum niște adevărați proprietari de sclavi (jucătorii) care pot fi traficați în funcție de interesele pecuniare ale patronilor. Dușmanii declarați, absoluți ai tuturor celor trei categorii ( și mai ales a clanurilor de ultrași) sunt arbitrii, cavalerii în negru, cum sunt cunoscuți în limbaj specific, o culoare nu întâmplător aleasă, culoarea morții. Toate eșecurile, ratările, neîmplinirile sentimentaale sau din afaceri sunt puse, evident, în cârca arbitrilor care, cum știe toată lumea care urmărește fenomenul, fură, sunt cumpărați de adversar, au intenții necurate încă de la începutul partidei. Arbitrul nu are voie să greșească, orice decizie a lui putând fi interpretată dintr-un anumit unghi, întotdeauna defavorabil celui care emite judecata. Arbitrul este cel mai mare dușman al jocului pentru că nu știe să arbitreze, pentru că încalcă etica arbitrajului, pe scurt, pentru că este hoț dar un hoț șiret pentru că este imposibil de dovedit. De unde și scandarea generală și spontană „ Hoții! Hoții!” pe care publicul nemulțumit o tipă din toți răraunchii atunci când vreo decizie dispalce masei. Arbitrul nu este o persoană aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu sau o persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive ci o unealtă folosită de dușmani pentru a împiedica marșul glorios al echipei către victorie. La arbitrii ceilalți, dușmanii, umblă... Acest mediu fetid este unul dintre cele mai naționaliste din România, nu degeaba șeful Ligii, celebrul Mitică este parlamentar P.R.M. de ani buni. Dacă pe plan intern patronii se pot bălăcării prin intermediul televiziunilor, galeriile ciomăgii între ele sau cu jandarmii, jucătorii se pot faulta criminal și scuipa cu sete atunci când vine vorba de o confruntare cu un dușman extern rândurile se strâng, scuturile se așează unul lângă celalalt într-o imensă pavază tricoloră, sulițele și crampoanele se ascut după principiul „Ce facem noi aici, la noi, e treaba noastră, dreptul nostru dar când vine alții trebe să-i batem, să ne apărăm sărăcia (vorba vine!) nevoile și neamul.” Echipe care se urăsc de moarte, în ajunul confruntărilor externe își trimit bezele prin intermediul mijlocitorilor lingăi din media declarând răspicat că pănă la urmă suntem români și ie normal să ținem cu noi.

Patronii echipelor de fotbal nu pot trăi fără simplii huligani și spectatori iar spectatorii și huliganii nu pot exista fără un conducator pe care să-l poată contesta în caz de eșec și de la care să obțină subvenții pentru steaguri și deplasările pe care CFR-ul le cunoaște foarte bine. Pentru a rezuma există războaie interne (cu alte cluburi, în campionatul național), războaie externe (în cazul în care echipa ajunge în cupele europene) dar și mult mai sângeroasele războaie civile (în interiorul unui club, între jucători și patron, patron și ultrași, ultrași și jucători etc.) Cultul spartului seminței, al înjuratului grosolan, al caftelei prevăzută în program încă de la intrarea pe stadion este celebrat în templul fenomenului, stadionul. O altă categorie pe care o situam în afara acestei enunțată mai sus este formată din comentatorii de fotbal care duc o viață foarte ușoară și confortabilă (deplasări peste deplasări în străinătate), în curtea televiziunilor românești care au, toate, oare mai are rost să specificăm, emisiuni de specialitate și de analiză de care este imposibil să nu te lovești zappând și în care se întorc pe toate fețele, timp de ore bune de emisie, diverse aspecte (de obicei violente și cu aromă de scandal) ale fotbalismului de moment. Scandaloasă este implicarea diverselor administrații locale, județene sau naționale în cocoloșirea cu fonduri publice a unui bâlci penibil, strict privat.

Extraodinară este curtea pe care toate televiziunile românesti o fac fenomenului, pompând în el energii care ar fi putut fi folosite în multe alte scopuri mult mai nobile pentru societate. Evident, nimeni nu se gândește la această căci ceea ce ne interesează pe noi este ratingul iar acesta se face prin scandaluri, bătăile suporterilor, declarații sforăitoare ale castei patronilor care, pentru a rămâne în centrul atenției trebuie să le provoace inventându-le din nimic. Căci să nu uităm că principalul scop al « investitorilor » din fotbal este acela de a rămâne tot timpul în atenția opiniei publice din România. De ce? Motive : unii o fac pentru că vor să se impună drept oameni politici chiar dacă nu reușesc să ducă până la bun și corect sfârșit o frază formată din 3 propoziții dar aceasta este explicabil prin faptul că România rămâne o enigmă și un miracol istoric, pentru a-l parafraza pe Gheorghe Brătianu. Alții au de acoperit sau dezvoltat tot felul de afaceri veroase iar statutul de om de fotbal, devenit aproape un titlu nobiliar la care nu toți muritorii pot accede, ridicarea la acest statut se face doar dacă ai investit bani în fotbal, îi protejează. Membrii clanului se ștropșesc regulat la muritorii de pe margine care îi critică cu vechea și clasica formulă « Cine vorbeste domle, x ? Cine este el, este cumva un om de fotbal ? » ( cu diverse variante, ce a facut el pentru fenomen ? cati bani a investit ? Să vorbească când va baga și el cât am investit io!) Oamenii de fotbal se aliază unii cu alții și se confruntă declarativ între ei, de obicei pentru a întreține spectacolul mediatic și pentru a mai dinamiza cumva un sport care pe teren, atunci când e jucat mai ales de români este prea puțin spectaculos. Evident că aceste declarații incendiare în care regulat fiecare îl atacă pe celălalt rămân doar la nivelul declarativ al unui tip de dialog tribal, neevoluat. Atunci când personajele care se omorau din cuvinte se întâlnesc ele nu mai dau deloc semne că insultele cu care s-au înfruntat i-ar fi afectat. Curat pupat Piața Endependenței. Foarte mulți dintre cei implicați în fotbalismul românesc sunt naționaliști și xenofobi de aceea atunci când este creată o echipă formată majoritar din străini aceasta este privită cu suspiciune, cu un dispret nedismulat pentru că, normal, străinii nu se pretează la strategii, simulări, jocuri de culise, nu se poate lucra la ei. După cum mulți dintre studenții deveniți legionari în anii 1930 au facut acel pas către extrema– dreaptă urând concurența la care erau supuși de către studenții evrei (stafia numerus-clausus), la fel și tribalii noștri urăsc concurența străină în materie de fotbal și nu ezită să facă declarații în acest sens („jucătorii străini valoroși nu vin în România, vin doar ciurucurile”).

Un alt mit pe care toți oamenii de fotbal îl arunca unei mass-media flămânde este acela că ei fac o operă de binefacere, investind complet dezinteresat în fotbal. Nu, nu o fac pentru publicitate, pentru imagine (cum ați putea crede așa ceva?!), ei nu sunt egoiști ci o fac pentru a îndeplini un serviciu social. Fac acte de caritate, investesc milioane de euro și nu scot nici un profit. Pierd, întotdeauna, pierd mulți, foarte mulți bani și o spun frecvent la televizor cu o tristețe diafană și ipocrită. O minciună care dacă ar fi fost adevăr ne-ar fi oferit un mare paradox. Acești oameni de afaceri foarte dotati din punct de vedere intelectual (daca putem folosi această forrmulare mult prea pretențioasă pentru astfel de caractere) pentru a face mulți bani, licit sau ilicit, aceasta ar fi fost treaba D.N.A. și a Gărzii Financiare ( sunt foarte puțini oamenii de fotbal care au avut adevărate probleme cu justiția) dintr-o dată, având un simț civic peste masura s-au decis să ofere bani pentru fotbal din cauza frumuseții deosebite a acestui sport pe care le-or fi practicat și ei în copilărie. Dacă nu am fi urmărit cu atenție fenomenul de mulți ani poate că am fi ignorat acest aspect și am fi luat de bună scâncelile nevinovate și lacrimogene ale « oamenilor de fotbal ». Însă e evident că acești oameni mint fără rușine. Fotbal este sportul din care se fac cei mai mulți bani, el fiind confiscat într-o mare măsură de către o societate consumistă foarte ofensivă și lacomă care simte instinctual modalitățile adecvate de multiplicare. Banii vin de la televizunile care, disperate, au dat buluc pentru a transmite fiecare meci, indiferent cât de anonime ar fi echipele implicate. Publicitatea vândută aduce sume importante (publicitate mai ales la bere și semințe, combustibilul principal al suporterilor). Sau din vânzarea jucătorilor. Calificarea în cupele europene este marele jack-pot pentru care se poate recurge la oricâte mârșăvii, după principiul, scopul scuză mijloacele, motto care caracterizează din plin casta oamenilor de fotbal.

Trăsăturile fotbalismului romanesc nu sunt unice în lume dar caracterizeaza fidel societățile din Lumea a III-a și, din acest motiv, rămânem triști si neconsolati caci nici in aceasta privința România nu poate să se departajeze net și iremediabil față de restul omenirii obsedată de sportul Rege. Până una alta fotbalul rămâne singurul subiect pe care îl poți aborda cu persoane cu care nu ai absolut nimic în comun fiind într-un fel o lingua franca postmodrernă.

Codruț Constantinescu


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!