de-atâta vreme n-am mai scris un vers încât mă întreb dacă mai știu să iubesc

fredonez în șoaptă
cuvinte unele sub altele
aparența unei poezii

sunt afonă

e gol deasupra înăuntru e gol mai schimb un pic și caracterul
din unde italice fac valuri drepte
să-ndrept cuvântul poate
sau
poate nu

pe carapacea de țestoasă a mai crescut o alta și pe ea încă una
spirale de cuiburi
tari
grele
zboruri de piatră

nu știam că statuile au aripi nici că secundele trec precum femeile în negru
bocitoarele

înmormântări cu punct.punct.punct. de iluzii poveștile dorm un somn de piatră

e liniște pentru că-i noapte sau noapte pentru că-i liniște?
de unde începe miezul ei
și unde se termină semnul de-ntrebare

mi-a spus A* să scriu
ce? orice
numai să nu mai fii

uite, o fac, și tot sunt

furioasă

un obraz tace copil ridică din sprâncene cântă uneori
un zambet
din ce în ce mai rar
altminteri crește adultul semnele unui refren străin
cheie pierdută zilelor închise

în găuri negre fluturii dispar exact la orele doisprezece
sau zero, dupa caz
în locul lor, în stomac, iată, gastritele de zi cu zi
și vărsăturile de noapte cu noapte
spun tatăl nostru

carele ești în ceruri
facă-se voia ta precum în vers așa și pre pământ