poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1429 .



Pe cărarea...
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angel of death ]

2007-06-20  |     | 



Mă pierd pe un drum umbrit de preaîntâlniții copaci vechi, din vremurile când Dumnezeu scria prima poruncă pe tăblia de piatră. Nu e nimeni aici, doar eu și cu alter ego, amândoi parcurgând același drum, și poate punându-ne aceeași întrebare.
Soarele mă vânează printre crengi, aruncând sadic cu săgeți arzânde. Simt deja pietrele cum clocotesc și îmi ard tălpile până ajung la moalele cărnii. E dureroasă calea pe care am pornit. Și e neobișnuit de pustiu acest drum.
Alter ego fluieră pe lângă mine fericit de aceste clipe ale singurătății. Parcă nu ar simți defel arșița,nici durerea de picioare, nici setea ce incepe să stăpânească trupul. Singurătatea de care are parte a devenit deja un drog pentru el și-l conduce precum își stăpânește o mamă fătul în pântece.
Începe să se lase întunericul peste noi. Dar drumul pare a fi nesfârșit. Simt nevoia să ma întind la margine, pentru a-mi reculege forțele.
Într-un mod foarte nedeslușit aceste pietre, ce tot cotinuă și continuă, îmi hrănesc suflarea cu o nouă energie. Sar deodată în picioare, ca un tigru pregătit oricând a da fața cu greul.
Alter ego mă privește și începe a râde. Apoi se pierde din nou sub domnia singurătății lăsându-mă aparent singur.
Îmi scutur straiele ponosite de praful cernit de trecerea vremii pe negrele pietre. Când privesc înainte văd deodată o sclipire la capătul drumului. O iau la fugă drept înainte, parcă mi-ar fi teamă să nu pierd acea licărire ce devenise drogul meu: speranța.
Ajung la mult doritul sfârșit de drum și realizez că alter ego a rămas cu mult în urmă. Iar lumina își pierde din strălucire tot mai tare. De teamă să nu dispară o cuprind ca pe singura mea avere în brațe și închid ochii.
Deschizând ochii observ că mă aflu tot în camera mea cu capul căzut pe birou, iar nasul în filele unui roman S.F.
Îmi amintesc de alter ego. Zâmbesc. Oricum nu s-ar fi grăbit el să vină către lumină. Acolo era el în elementul lui, în singurătate. Iar eu, am ajuns acolo doar cu un anume scop. Să dau de urma speranței pierdute. Oricum a fost doar un vis...
Mă ridic și constat cu stupoare că straiele sunt incă prăfuite de la acea alergătură disperată. Oftez și privesc pe geam, cu ochii pierduți la parcul din apropiere. Acea cărare, dreaptă, din pietre, cu copacii bătrâni de la marginea ei. Ce nebunie...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!