Vine o clipă în viață când, deși - sau tocmai pentru că -ești înconjurat de atenția celor din jurul tău, poate stresul, poate dorințele, visele, speranțele ce și le pun aceștia în tine, te fac să simți necesitatea unui cutremur al ființei care să-ți aducă liniștea temporară destinată reflecției, adunării forțelor, manifestării optimismului ce se așteaptă de la tine.
Aș vrea să vorbesc acum despre unul din modurile în care poți obține asta, o jucărie ce poate fi, în egală măsură, un surogat de receptacol al iubirii.
Să vă povestesc despre obiectul ce constituie "receptacolul" iubirii mele de o vreme încoace, pe care l-am găsit într-un magazin, un bazar de lucruri mai vechi sau mai noi, nemaidorite de foștii lor stăpâni.
Voi încerca să vi-l descriu: are dimensiunea unei palme viguroase de bărbat atunci când se oferă, deschisă, cu degetele întinse și larg răsfirate de parcă ar fi un soare generos cu raze trimise să lumineze, să exploreze toate cotloanele minții… ale inimii… ale sufletului...
Hmmm, mai degrabă ale...
Privindu-l, îmi vine în minte toamna, chiar și toamna vieții dacă vreți, cu aerul moale, parfumat, greu, bogat, savuros, colorat, încărcat de semnificații, de experiențe finalizate, gata pentru a fi puse în borcane și etichetate.
Aparența lui este însă atât de modestă, încât nu ai crede ca ar putea ajuta la obținerea unor senzații, că poate fi partașul unor trăiri de mare intensitate când întreg trupul se transformă într-un arc, mâinile și picioarele întinzându-se nesfârșit către punctele cardinale de parcă tu însăți ai deveni o roză a vânturilor, a vânturilor de toate felurile, de la cele mai fine adieri, brize, alizee, până la musonii, austrul, mistralul și chiar viforul cel mai năbădăios.
Gândești că termometru având, ar putea sesiza fierbintele ger al senzațiilor, că ar vibra, seismograf de-ar fi, la unison cu fiorii ce-ți cutremură trupul când iți pare că auzi vocea dragă purtându-te pe tărâmuri de vis cu incantațiile ei de-a dreptul divine, sau mâinile iubitului cutreierându-ți rotunjimile corpului avid de mângâieri.
Asista, martor tăcut, la dorința ce crește, copleșește, se împlinește virtual într-o inundație orgasmică, apoi descrește gradat, amintindu-ți că cineva crede în tine, în această lume în care mulți nu mai îndrăznesc să creadă în ceva, că te vede așa cum năzuiești să fii: minunată, talentată, deșteaptă, gingașă, dulce...
Adevărul însă este că nimic nu poate substitui ceea ce iubesc la tine, dragul meu!
Oooof ! și-un pantof… și-o rochiță mov… și-o-ntâlnire-ntr-un alcov...

Să vă spun despre ce obiect este vorba?
Ei bine!...
Un cunoscut scriitor român contemporan a scris o carte în care, incercând sa "lămureasca" de ce iubim femeia, ne povestește și despre un secret obiect generator de inspirație literară pe care, până la final, nu-l dezvăluie, deși zice la un moment dat că a scris destul de multe cărți încât l-ar putea desconspira.
Ei bine,nu!
Nu am iubit destul și nu am fost destul iubită ca să divulg secretul obiectului devenit "receptacolul" iubirii mele dintr-o pură întâmplare.
Va trebui să ghiciți… sau să renunțați să aflați… căutându-vă propriile obiecte magice care să vă stimuleze fierbinte senzorialul prin manifestarea creatoare a imaginației .